În castelul lui Barbă-Albastră. Câteva însemnări pentru o redefinire a culturii

thumbthumb
Preț: 23,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 148
Categoria: Carti Filosofie

DESCRIERE

„Multă vreme am crezut că progresul moralei însoţeşte dezvoltarea culturii. Nazismul, arată George Steiner, a pulverizat această iluzie. Buchenwald se află la doar câţiva kilometri de Weimar. Mult timp – cel puţin din vremea Atenei – am crezut, de asemenea, că investigaţia intelectuală trebuia să meargă mereu înainte şi, potrivit frumoasei metafore a lui Steiner, să ne facă să deschidem, una după alta, porţile castelului lui Barbă-Albastră. Astăzi, această credinţă în progres se clatină; poate că dezvoltarea tehnică este o capcană, nu o eliberare; poate că ultima poartă a castelului se deschide spre realităţi contrare echilibrului nostru mental şi slabelor noastre rezerve morale. Optimismul Luminilor ne este, aşadar, interzis, iar cartea densă şi lucidă a lui George Steiner ne propune o redefinire tragică a culturii.“ (Alain FINKIELKRAUT)

„George Steiner ajunge la concluzia că umanismul clasic e pe sfârşite. Dar ne consolează cu perspectiva că tradiţia europeană are o caracteristică intelectuală irepresibilă. Ea va continua chiar dacă asta înseamnă să descoperim mai multe adevăruri care ucid. Cea de a şaptea uşă din castelul lui Barbă-Albastră ne oferă, în falimentul speranţei, demnitatea îndrăznelii.“ (New York Times Book Review)

„Discuţia domnului Steiner despre ruptura de trecutul literar tradiţional este edificatoare şi atrăgător nedogmatică. El scrie ca un om care-şi împărtăşeşte ideile, iar noţiunile lui originale, deşi nu tocmai vesele, au efectul înviorător specific gândirii superioare.“ (New Yorker)


GEORGE STEINER (n. 1929, Paris), scriitor şi lingvist franco-anglo-american, este cunoscut marelui public în special ca eseist, critic literar şi filozof. După ce a trecut pe la catedrele universităţilor din Innsbruck, Cambridge şi Princeton, a ajuns, în 1974, profesor de engleză şi literatură comparată la Universitatea din Geneva, unde a rămas până în 1994, când s-a pensionat, primind la retragerea sa din activitate titulatura de profesor emerit. De atunci, a susţinut numeroase conferinţe în toată lumea şi a predat la Oxford şi la Harvard. Universalismul său cultural i-a determinat pe unii să-l compare cu Stefan Zweig, Michel de Montaigne şi Erasmus din Rotterdam. Este membru al Academiei Britanice, iar în 1999 a obţinut Premiul Truman Capote pentru întreaga activitate. În eseuri, abordează subiecte din domeniile teoriei lingvistice, teoriei traducerii, filozofiei pedagogice, filozofiei politice etc.
Selecţie de lucrări: Tolstoy or Dostoevsky: An Essay in Contrast (1960), The Death of Tragedy (1961; Moartea tragediei, Humanitas, 2008), Anno Domini: Three Stories (1964), Language and Silence: Essays 1958-1966 (1967), In Bluebeard's Castle: Some Notes Towards the Redefinition of Culture (1971; trad. rom. în pregătire la Editura Humanitas), Extraterritorial: Papers on Literature and the Language Revolution (1972), After Babel (1975; trad. rom. După Babel), Heidegger (1978), The Portage to San Cristóbal of A.H. (1981), Real Presences: Is There Anything in What We Say? (1989), Grammars of Creation (2001; trad. rom. în pregătire la Editura Humanitas), Lessons of the Masters (2003; trad. rom. Maeştri şi discipoli), My Unwritten Books (2008).

Limba: romana

Nr.pagini: 148

Dimensiuni: 13x20

An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0318 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.