In culisele puterii

In culisele puterii (Edi Rama)


Nu intenţionez să scriu istoria Tiranei din aceşti unsprezece ani. Fiecare tabără politică poate să vină cu propria istorie, însă istoria în sine este cu mult peste mărturisirea unei părţi angrenate direct în vârtejul evenimentelor.

Dorinţa mărturisirii nu este nici încercarea de-a înşirui toate realizările din Tirana, de când primăria s-a transformat dintr-un cuib de salariaţi somnoroşi, înghesuiţi în această clădire în timpul evenimentelor furtunoase din anii 1990, într-un nou centru al Puterii care, graţie unui colectiv de oameni capabili, puşi în momentul oportun la locul oportun, au transmis Tiranei şi Albaniei întregi energii noi pentru transformări extraordinare, suportând, în acelaşi timp, dozele incalculabile de energii negative ale altora.

Cu trecerea anilor primăria a devenit punctul comun unificator, câteodată singurul, dar unul suficient de puternic pentru a-i strânge pe toţi la un loc. Dar şi pentru a-i antagoniza.


…le eram dator cu întocmirea acestei cărţi de mărturisire tuturor acelora, destul de mulţi, care, de aproape sau de departe, au făcut ceva pentru mine.

N-are importanţă dacă au făcut mai mult sau mai puţin în timpul călătoriei mele abia încheiate. Îi sunt recunoscător fiecăruia, pe rând, fără excepţie, şi vreau ca ei să ştie acest lucru, aşa cum îmi doresc să ştie şi multe alte lucruri pe care n-am putut să le arăt în decursul anilor.

Te rog, cititorule, să transmiţi asta oricăruia dintre cei pe care îi întâlneşti pentru că, poate, cartea de faţă nu a ajuns chiar în mâinile tuturor… Încrederea lor a fost hrana mea de neînlocuit, mi-a dat aripi şi m-a urmat, sublimându-mi puterile, ridicându-mă pe soclul unui privilegiat, dându-mi posibilitatea să mă ocup, zi şi noapte, cu ce anume îmi plăcea mai mult, făcându-mă să mă simt chiar dezmierdat, uneori, până la o satisfacţie îmbătătoare.

Nu ştiu dacă este vorba de datoria pe care o am faţă de fi ecare dintre oamenii amintiţi sau dacă este altceva în sinea mea, ceva care mă tulbură întocmai ca o datorie neplătită, care mă îndeamnă să mă confesez fără preget, să mă eliberez de povară înainte ca ploile să şteargă petele de sânge ale înjunghiaţilor.

Poate e temerea că timpul va domoli trăirea acută a episodului înjunghierii, temerea că dorinţa mea arzătoare de a scrie va păli sau aceea că trecerea timpului îmi va răpi posibilitatea de a mă spovedi fără cenzură, arătând limitele raţiunii politice.

Dar poate fi , pur şi simplu, vechea voce, înăbuşită de furtunile cotidiene, asurzitoare, ale „mondenităţii politice” şi părăsită, de
atâtea ori, pe fundul mării sufl etului, la fel ca toate cele azvârlite acolo din cauza datoriei de împlinit....

Limba: romana
Nr. pagini: 431
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII