Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania între secolele al XIV-lea și al XVI-lea

Instituții medievale românești. Adunările cneziale și nobiliare (boierești) din Transilvania între secolele al XIV-lea și al XVI-lea

Pop Ioan Aurel

Ediție revăzutăProiect editorial apărut sub egida Fundației Transilvania Leaders Românii sunt popor sud‑est european ca toate popoarele din zonă, pe de o parte, cu anumite caracteristici proprii, pe de alta. Nu sunt născuți să fie nici înapoiați și nici avansați, nici imitatori înnăscuți și nici originali din cale‑afară. Românii – oriunde s‑au aflat în sud‑estul european în Evul Mediu – au avut o civilizație a lor agrar‑pastorală și, de la o vreme, au dobândit conștiința dublei lor moșteniri, pe de o parte (prin originea romană, numele etnic venit de la Roma, limba romanică, creștinarea în latinește) occidentală, iar pe de altă parte (prin biserica lor de formă bizantino‑slavă, prin limba slavonă a cultului, a cancelariilor și a culturii scrise medievale, prin alfabetul chirilic folosit, până în secolul al XIX‑lea, inclusiv în grafia limbii române) răsăriteană. Din îmbinarea acestor două forme de civilizație europeană s‑au născut societatea, spiritualitatea și identitatea românească. În Transilvania, spre deosebire de cele două Valahii rămase libere sau autonome (în care stăpânii și supușii erau de aceeași etnie), peste autohtonii cuceriți s‑a așezat o pătură de stăpâni, de altă credință, de altă limbă și cu alte obiceiuri, care au înăbușit în mare măsură funcționarea societății locale, dar nu au putut‑o adapta pe deplin și nici eradica. Adunările cnezilor și nobililor (boierilor) români sunt o mostră de instituție tradițională românească transilvană, născută în cadrul „Romaniilor” sau „Vlahiilor” vechi, și adaptată apoi rigorilor impuse de oficialitatea ungară care adoptase modelul confesional și social‑politic central‑european (german) și apusean. Aceste instituții demonstrează deopotrivă rezistență și adaptare, tradiție și înnoire, exclusivism și acceptare, conservatorism și inovare, persistență întru etnicitatea veche și treceri spre o altă identitate.Mulți contemporani se întreabă cum de românii, despărțiți și răzlețiți în atâtea realități politice distincte vreme de multe secole, și‑au păstrat identitatea, care a condus în Epoca Modernă la formarea statului național unitar. O explicație este „veșnicia născută la sat” – cum ar fi spus Lucian Blaga –, care a conservat tradiția, dar există și alți factori. Unul dintre ei este elita românilor. În ciuda unor impresii de suprafață și clișee, românii au avut întotdeauna conducători, chiar dacă unii au fost simpli preoți, iar alții, doar fruntași ai satelor. Din aceștia s‑au născut juzii sau cnezii, care și‑au ales ducii sau voievozii și s‑au strâns periodic în adunări, ca să se aleagă dintre ei cei mai buni, să se judece, să prevină încălcările, să facă petiții, să stabilească posesiunile și proprietățile etc., cu alte cuvinte, să organizeze viața și să protejeze comunitatea. Cartea aceasta cuprinde istoria unei părți a elitei românești, astăzi aproape uitată, care a făcut posibilă curgerea vieții noastre până în pragul mileniului al III-lea. (IOAN-AUREL POP)* * *Cuprins Introducere la ediția a II-aNotă asupra edițieiIntroducereCapitolul I. Românii din Transilvania și adunările de stăriCapitolul II. Autonomii și instituții românești în Transilvania Evului MediuCapitolul III. Statutul social-economic și juridic al cnezilor din Țările Române între secolele al XIV-lea și al XVI-lea     III.1. Generalități     III.2. Situația din Țara Românească     III.3. Situația din Moldova     III.4. Situația din Transilvania     III.5. ConcluziiCapitolul IV. Structura și organizarea adunărilor cneziale și nobiliare românești     IV.1. Generalități     IV.2. Exemplul Țării Hațegului     IV.3. Exemplul bănățean     IV.4. Exemplul Făgărașului (Țării Oltului)Capitolul V. Competențele, atribuțiile și activitatea adunărilor cneziale și nobiliare românești     V.1. Generalități     V.2. Țara Hațegului     V.3. Zona Hunedoara-Deva     V.4. Banatul         V.4.1. Adunările românești din secolul al XIV-lea         V.4.2. Adunările românești din secolul al XV-lea         V.4.3. Adunările românești din secolul al XVI-lea     V.5. Zona Crișurilor     V.6. Țara Maramureșului și regiunile românești vecine     V.7. Țara Făgărașului (sau a Oltului)Considerații finaleBibliografie și prescurtări bibliograficeCompletări bibliografice: selecțieFormule latine, termeni specifici, prescurtări (altele decât cele semnalate mai sus)Ilustrații* * *IOAN-AUREL POP, președintele Academiei Române (2018-), profesor și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2012-2020), este autor și coautor a peste optzeci de cărți, tratate și manuale și a peste șapte sute de studii și articole, dintre care mai recente sunt Hunedoreştii. O familie europeană (Editura Școala Ardeleană, 2020), Veghea asupra limbii române (Editura Litera, 2020), De la romani la români: o pledoarie pentru latinitate (Editura Litera, 2019), Scurtă istorie a românilor (Editura Litera, 2019), Românii. Eseuri dinspre Unire (Editura Școala Ardeleană, 2019) și Southeastern Europe in the Middle Ages and Early Modern Times: Power and Influence between Vatican and Orthodoxy (Berlin: Frank & Timme, 2021).I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea a peste zece universități din țară și străinătate. Este membru al unor academii și societăți savante străine, între care Academia Europaea, Academia Europeană de Știință și Artă de la Salzburg (Austria), Academia Națională Virgiliană din Mantova (Italia), Ateneo Veneto din Veneția (Italia), Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris (Franța).A fost visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria, precum și director al Institutului Cultural Român din New York (SUA) și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția (Italia).

RECENZII