Istorie getica sau gotica
DESCRIERE
Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu are o istorie mai veche si mai certă ca a getilor sau goţilor (p. 6, §1).
Este uimitoare această precizie a lui C. TROYA, la jumătatea secolului XIX, pe când stabilirea riguroasă că în mileniul V î.e.n. nu era locuit, în Europa, decat Spaţiul Carpatic s-a realizat în urma cercetărilor întreprinse de Universitatea Californiei din Los Angeles (UCLA), la iniţiativa lui Franklin Murphy, cancelarul acesteia, pe baza resturilor arheologice din mileniul V, în toată Europa.
Cercetarea pe teren a fost făcută de Marija Gimbutas (v. Civilizaţie şi Cultura, Editura Meridiane, 1989)
…si totuşi geţii sau gotii necuceriţi de Traian, adică dacii liberi, nu întrerup nicicând practica Arhitecturii lor naţionale, de orice tip ar fi fost aceasta; nu puteau s-o întrerupă, pentru că erau obligaţi mereu de cultul lor sa înalţe temple şi capele în onoarea fie a lui Zamolxe, fie a zeilor minori şi a eroilor.
Fără să ştie de C. Troya şi de studiile sale, după peste 100 de ani, cu tehnologii moderne şi datări cu radio-carbon, Maria Gimbutas, în lucrarea citată, îl confirmă în totul.
Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem realităţile şi modul de viaţă al epocilor neolitica(6500-3500 î.e.n.) şi a cuprului care însemnau mult mai mult decât semănatul, culesul, măcinatul şi coacerea pâinii şi ridicarea caselor (p. 49-50).
Trebuie să recunoaştem realizările strămoşilor noştri „vechi europeni" aşa cum au fost: constructori de temple, producători de sculpturi şi de figurine reprezentând divinităţi într-o mare varietate de tipuri...
Aceşti oameni au folosit o scriere sacră începând cu cel puţin sfirşitul mileniului al Vl-lea î.e.n. (p. 50)…
Ceramica decorată care a început să fie produsă în mileniul al VII-lea i.e.n., atingând culmea rafinamentului in cel de al V-lea mileniu, este o sursa de prim ordin pentru interpretarea simbolismului respectiv.
Picturile cu reprezentări de scene simbolice s-au dezvoltat în cadrul culturii Cucuteni din Moldova şi vestul Ucrainei in intervalul 4500-3500 î.e.n.
Cele mai bogate descoperiri au fost făcute în Europa sud-estică şi dunăreană până dincolo de Carpaţi spre nord (p. 77).
Vechiul centru european carpato-danubian al metalurgiei cuprului şi aurului, cca 5500-3500 i.e.n. (p. 143).
In Europa, primele tehnologii de prelucrare a metalelor apar în mileniul al Vl-lea, fiind datorate unor populaţii ce trăiau în zona Carpaţilor, mai exact în regiunea delimitată de Carpaţii româneşti şi Munţii Dinarici Acest areal este denumit „ centrul carpato-danubian" (p. 143).
In legătură cu locul apariţiei tehnologiei metalelor în Europa a se vedea şi Colin Renfrew, în „National Geographic", nr. 5, november 1977, p. 615- 623.
Dacă ar putea exista vreo îndoială că civilizaţia şi cultura cele dintâi ale Europei sunt înfăptuiri ale carpato-dunărenilor, am putea prezenta rezultatele cercetărilor Universităţii din Cambridge (Marea Britanie) care conchid că Spaţiul Carpatic este locul de unde au plecat arienii indieni, persanii, grecii antici, latinii, celţii, germanii şi slavii (v. The Cambridge history of India, vol. 1,1922, p. 68-71).
Inainte de publicarea studiului Universităţii din Cambridge mai mulţi savanţi, Benfey, Clemence Royer, Thomaschek, Fr. Muller, Virchow (ap. Salomon Reinach, L 'origine des Aryens, Paris, 1892), dar şi D'Arbois de Jubainville şi numeroşi alţii au ajuns, fiecare separat, la concluzia că începuturile civilizaţiei şi culturii europene s-au născut în Carpaţi, în centrul Europei.
Carlo Troya observă şi face cunoscut în lucrările sale cum, datorită unor erori, practici milenare geto-dace ajung să-şi afle o origine târzie în occidentul Europei…
Mai scrie C. Troya, în capitolul Tempi storici dopo Gesu Cristo, la anul 107, că Traian a cucerit numai o treime din Dacia lui Decebal, după calculele cele mai vrednice de luat în seamă, în special cele ale lui Gatterer (1727-1799), cu concluzia că geţii au rămas stăpâni asupra unui regat geto-dac liber, reprezentând două treimi din Dacia lui Decebal.
De acum înainte, continuă Troya, istoria va deveni dublă pentru o atât de valoroasă şi eroică naţiune: o istorie a geţilor liberi nesupuşi romanilor, cealalaltă a geţilor supuşi romanilor, iar eu îi voi numi geto-dacisci pe cei care s-au găsit sub stăpânirea romanilor şi geto-daci pe ceilalţi, care au rămas liberi timp de 170 ani până la retragerea la sud de Dunăre a împăratului Aurelian.
Atunci geto-daciscii s-au reunit cu geto-dacii şi iar laolaltă s-au numit şi goţi, datorită unei simple schimbări de pronunţie a vocalei, una diferită de cea în care mesii s-au numit şi misi, bastarnii s-au numit basterni...
Că Traian a cucerit numai o parte din Dacia au arătat-o mai mulţi autori. în realitate această suprafaţă nu a reprezentat nici o treime din Dacia lui Decebal, dar nu întinderea exactă este cea care interesează acum.
Carlo Troya scrie şi citează surse că regatul geto-dac liber a atacat mereu zona romană din Dacia până când Aurelian s-a văzut obligat să se retragă la sud de Dunăre, lăsând geto-dacilor Dacia întreagă…
……………………
Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers.
Cu alte cuvinte, nu limba română, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină)."
Miceal LEDWITH, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocescan College din Wexford, fost preşedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universităţilor Europene (CRE).
Limba: Romana
Nr.pagini: 152
Dimensiuni:
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 28,00 leiPRP: 29,77 lei
- 30,00 lei
- 22,00 lei
Promoţii
-- 44,00 leiPRP: 49,00 lei
- 48,40 leiPRP: 55,00 lei
- 17,60 leiPRP: 20,00 lei
RECENZII