Jung. O călătorie către sine
DESCRIERE
Jung. O călătorie către sine
Autor: Frédéric Lenoir
Traducere de Marieva‑Cătălina Ionescu
Biografie pasionantă și compendiu de informații mai puțin cunoscute despre viața și opera unuia dintre cei mai vizionari gânditori ai secolului XX, cartea lui Frédéric Lenoir este totodată un ghid de dezvoltare personală potrivit principiilor jungiene.
Pe lângă teme de interes general, abordate original, precum colaborarea cu Sigmund Freud și despărțirea de el sau perspectiva unică asupra psihoterapiei și spiritualității, autorul pune în discuție controversele din jurul lui Jung, precum și legăturile sale cu serviciile americane de spionaj, precursoare ale CIA.
O lectură obligatorie pentru toți cei interesați de omul din spatele principiilor psihologiei abisale, cu harurile și revelațiile sale, dar și cu frământările și îndoielile care i-au – și ne-au – marcat existența.
„În opinia mea, Jung este și cel dintâi gânditor al postmodernității: nu neagă vectorii fundamentali ai modernității – rațiunea critică, globalizarea și impunerea individualității –, ci arată limitele rațiunii, ambiguitățile progresului tehnologic, contradicțiile individualismului. Este totodată un martor și un gânditor în căutarea sensului contemporaneității, pe care a inspirat-o în mare măsură și prin scrierile lui despre filozofiile orientale, ezoterism și curentele mistice, despre legătura dintre știință și spiritualitate, limbajul simbolic, dialogul dintre conștient și inconștient, fenomenele paranormale, explorarea granițelor dintre viață și moarte, contopirea contrariilor sau polarităților: umbră–lumină; rațiune–sentiment; bine–rău; masculin–feminin; individ–cosmos; spirit–materie.“ — FRÉDÉRIC LENOIR
Top 10
-Cărți noi
-- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
Promoţii
-- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII