Jurnal cu si fara Nae Ionescu

Jurnal cu si fara Nae Ionescu - Elena-Margareta Ionescu

27 octombrie 1937 Florenţa

Cafeneaua, sau mai bine zis Birreria Caffe Gelateria ristorante Paszkowski, singurul local din Florenţa unde e muzica si după prânz, şi seara. Programul de azi al orchestrei, condusă de prof. Bruno Bartolozzi, e următorul; I. Weber, Invitation a la valse; 2. Rossini, Barbiere di Sigvilia; 3. Puccini Turandot, Fantasia con canto; 4. Frims, Rose-Marie.

Intre aceste bucăţi care compun programul oficial al concertului, se dau o grămadă de bucăţi mai mici; solo de vioară, canzonete etc.

De la plecarea mea de la Montecatini n-am mai scris nimic. Nu e de mirare. Intâi alerg toată ziua ca un cal de poştă. Al doilea, camera mea - o adevărată cameră de hotei de o banalitate crasă - nu mă invită deloc să stau in ea şi nici în saloanele hotelului Savoia, unde locuiesc.

E adevărat, saloanele barului sunt mult mai frumoase, dar cafeaua e proastă şi barul e situat la subsol. Mie nu mi-a plăcut niciodată întunericul şi acolo, ziua ca şi seara, e o lumină semiobscură de Stimmung, cum zic nemţii. Asta e bună într-o cameră unde se face muzică sau unde stau îndrăgostiţii. Dar altfel n-are nici un sens.

Nu e vorbă, nici cafeneaua unde stau acuma nu e strălucită. Nu suferă nici o comparaţie cu luxoasele cafenele de la Berlin şi nici chiar cu cele mai puţin luxoase de la Viena şi Bucureşti. Dar tot e mai bine.

Orchestra cântă momentan muzică de dans, dar, din fericire, n-au decât două instrumente de suflat, şase cu coarde şi piano, aşa încât nu e un jazz supărător, pe de o parte. Pe de alta, stau lipită de o colonadă, într-un colţ, şi mă simt aproape ca într-un fotoliu.

Aşadar, să încep prin a pleca de la Montecatini. Mi s-a făcut o reală demonstraţie de simpatie, în toată puterea cuvântului. Cu directorul în cap şi o bună parte din personal, s-au prezentat şi o parte din locatari, mi-au spus că regretă plecarea mea, mi-au urat drum bun şi adoratorul meu mi-a dat o cutie de bomboane de la Nürnberg.

La ultima masă, chelnerii erau chiar amuzanţi; nu ştiau ce să-mi mai aducă şi repetau, care de care: L'ultimo giomo, l'ultimo cafe. Mă aşteptam să spună şi „ultima bucată de pâine". Fapt e că am fost foarte mişcată şi am regretat plecarea mea.

Gara din Montecatini e nouă, foarte elegantă şi luxoasă. Cea din Karlsbad ar trebui să se ruşineze chiar faţă de clasa a IlI-a a sălii de aşteptare....

Limba: romana
Nr. pagini: 147
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII