Jurnale 2 (1986-1995)

 

 

În 1982, Valeriu Anania se retrage în singurătatea de la Văratec, unde fostul Episcop militar, Partenie Ciopron, îi oferise, cu ceva timp în urmă, un apartament de două camere pe costişa dealului, tocmai la marginea pădurii. Gândul aşezării scriitorului într-o mănăstire era mult mai vechi (încercase, fără să se poată hotărî, la Cheia, Căldăruşani, Cernica şi Agapia). În final, îndrăgostit de geografia Văratecului, îşi fixează aici, pentru un deceniu, domiciliul, împărţind, academic, sihăstria cu mari doamne ale literaturii române, obişnuite ale locului (Valeria şi Profira Sadoveanu, Ştefana Velisar Teodoreanu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi Cornelia Pillat), într-un inedit cenaclu intim de lecturi, comentarii şi audiţii muzicale. A fost perioada cea mai fertilă din biografia autorului, după anii mulţi dedicaţi administraţiei la Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română din America şi Canada (1965–1976). (...) 
Cu volumul II din Jurnale (1986–1995) au fost transcrise ultimele carnete manuscrise din Arhiva de la Nicula. Vor mai fi fost şi altele, pierdute, probabil, înstrăinate ori sustrase, greu de spus! Aşa cum greu de acceptat este şi ideea întreruperii subite a însemnărilor zilnice după trei decenii de practică neîntreruptă (câteva mari evenimente, care au marcat istoria Arhiepiscopiei, după 1995, îndreptăţeau acelaşi exerciţiu al scrisului cotidian!).”