Karma, liberul arbitru, menirea, reincarnarea, gratia divina
Alertă stoc
DESCRIERE
Karma, liberul arbitru, menirea, reincarnarea, gratia divina - cele 5 principii universale - A. M. Mayer, M. M. Petre
Cele patru faze ale karmei
"Gândurile conduc la fapte, faptele creează obiceiuri, obiceiurile clădesc un caracter, iar caracterul culege un destin." (Proverb indian)
Filozofia vedică (Padma Purana) explică faptul că reacţia karmică se manifestă în patru faze diferite, comparând-o cu fazele de creştere a plantelor:
1. Bija (seminţe) - intenţiile şi dorinţele noastre există deja în formă subtilă şi abia mai târziu se vor manifesta sub formă de acţiuni. Astfel, pentru a evita reacţiile karmice neplăcute (suferinţa), trebuie să fim atenţi la dorinţele noastre subtile (vasana), înainte ca seminţele acţiunii să înceapă să înmugurească.
2. Kutastha (germinare) - reacţiile care se manifestă după ce luăm decizia de a efectua o faptă. Acestea sunt dorinţele materiale care deja au început să înmugurească.
3. Phalonmukha (fructificare) - reacţiile poartă deja fructe (phala). De îndată ce vom efectua o acţiune concretă în planul fizic - bună sau rea - este doar o chestiune de timp înainte de a apărea reacţii (fructe), sub formă de fericire (fructe dulci), sau suferinţă (fructe acre).
4. Prarabdha (recolta) - efectele deja s-au manifestat. Ne-am născut într-o anumită familie (care defineşte situaţia noastră socio-economică, naţionalitatea, rasa), cu anumite caracteristici fizice şi psihice, etc.
Primele trei faze sunt denumite aprarabdha, adică reacţii, efecte, care nu s-au manifestat încă pe deplin, sunt potenţial încărcate de fericire sau suferinţă. în primele trei faze încă se poate acţiona pentru anularea, sau atenuarea efectelor.
A patra fază, prarabdha-karma, este ceea ce se numeşte în general "karma" (karma manifestă), iar în această situaţie karma va trebui să fie trăită.
Condiţii necesare pentru ca o karmă să ajungă la maturare sunt următoarele:
1. Imprejurări prielnice pentru a putea culege rezultatul specific (vipaka). Dacă karma noastră este, de exemplu, legată de apă şi de înec, va trebui să mergem într-o zonă cu apă. Următorul banc ilustrează foarte bine această nevoie de a fi îndeplinite anumite condiţii pentru ca să se producă descărcarea karmică.
Soţia cu amantul în pat. Soţul intră pe uşa apartamentului. Auzindu-l, soţia disperată se roagă:
- Doamne, ajută-mă să ascund amantul, iar soţul să nu-l găsească.
Un glas din înalturile Cerului răspunde:
- Bine, te ajut, dar ţine minte: moartea o să ţi se tragă de la apă.
Soţia a fost bucuroasă că a scăpat basma curată, gândindu-se că în ceea ce priveşte apa, va avea grijă şi se va feri. Peste mai mulţi ani primeşte o ofertă de nerefiizat pentru o croazieră pe mare, împreună cu toate prietenele ei.
Se duce femeia în excursie, când deodată începe o furtună. Femeia iar se roagă:
- Doamne, ştiu ca mi-ai spus că o să mor din cauza apei...dar acum, gândeşte-te... sunt atâţia oameni nevinovaţi pe acest vas...pentru mine o sa omori toţi aceşti oameni?
La care glasul răspunde:
- Mi-a luat ceva timp să vă adun pe toţi...
2. O minte ignorantă. Inţelepţii care au atins iluminarea, Buddha-şii şi Bodhisattva-şii, nu mai au cum să fie influenţaţi de karmă, pentru că mintea lor a fost purificată de ignoranţă, rentru că nu se mai identifică cu corpul, cu personalitatea (ego-ul).
Pentru ca o karmă să nu fie trăită putem să avem grijă să nu-i oferim condiţii prielnice, dar aceasta este o metodă....
CUPRINS:
1 INTRODUCERE
2 KARMA
2.1 Cele patru faze ale «armei
2.2 Clasificarea acţiunilor
2.3 Caracteristici generale ale Karmei
2.4 Clasificare tipurilor de Karmă
2.5 Karma bună (pozitivă) şi «arma rea (negativă)
2.6 Karma colectivă
2.7 Purificarea sau „arderea" Karmei
2.8 Boala şi Karma
2.9 Karma în Hinduism
2.10 Karma din perspectiva sistemului yoga
2.11 Karma în budism
3 LIBERUL ARBITRU
3.1 Determinismul
3.2 Liberul arbitru şi acţiunea liberă
3.3 Despre voinţa condiţionată
3.4 Liberului arbitru în diferitele tradiţii spirituale
3.5 Liberul arbitru - o perspectivă modernă
3.6 Liberul arbitru şi responsabilitatea karmică
3.7 Problematica existenţei răului în lume
4 DHARMA (MENIREA)
4.1 Diferite tipuri de Dharma
4.2 Dharma individuală-svadharma
4.3 Para Dharma (Dharma Supremă şi universală)
5 SAMSARA (REÎNCARNAREA)
5.1 De ce nu ne amintim existenţele anterioare?
5.2 Dorinţele - condiţie necesară pentru reîncarnare
5.3 Teoria reîncarnării de-a lungul istoriei
5.4 Reîncarnarea în hinduism şi budism
5.5 Reîncarnarea - câteva studii de caz
6 GRAŢIA DIVINĂ
6.1 Graţia Divină În creştinism
6.2 Graţia Divină în Orient
6.3 Cele două forme ale Graţiei Divine
7 INTER-ACŢIUNEA CELOR CINCI PRINCIPII
7.1 Acţiune şi inter-acţiune
7.2 Relaţia karmă - liber arbitru
7.3 Relaţia dharmă-karmă
7.4 Relaţia dharmâ - liber arbitru
7.5 Relaţia karmă- samsara
7.6 Relaţia dharma- moksha (eliberare)
7.7 Alte legături între cele cinci principii
8 APENDICE
8.1 Biblia, karma şi reîncarnarea
8.2 Reîncarnarea în biserica timpurie
8.3 Karma şi astrologia
9 CONCLUZII
10 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Limba:Romana
Pagini: 240
Dimensiuni: 13X20
Data aparitiei:2015
Top 10
-Cărți noi
-- 42,30 leiPRP: 47,00 lei
- 237,00 leiPRP: 250,00 lei
- 240,00 lei
Promoţii
-- 42,30 leiPRP: 47,00 lei
- 237,00 leiPRP: 250,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
RECENZII