Legislatia contractelor. Actualizat la 25.01.2015
DESCRIERE
Culegerea reprezintă o apariţie inedită în peisajul publicaţiilor de legislaţie, reprezentând prima selecţie de acte normative grupate individual pe contracte.
Culegerea cuprinde atât cadrul legislativ al contractului în general din Codul civil, cât şi reglementările specifice fiecărui contract în parte.
Astfel, cele 100 de contracte sunt grupate pe categorii (contracte civile, administrative, privind societăţile, bancare, de asigurare şi privind profesiile liberale), indicându-se baza legală (legea-cadru şi legislaţia secundară), decizii ale Curţii Constituţionale relevante şi trimiteri la legislaţia conexă unde este cazul, pentru o orientare cât mai eficientă a cititorului.
Coordonatorul despre lucrare
Conf. univ. dr. Răzvan Dincă: „În cadrul dreptului privat, domeniul contractelor speciale se află printre cele mai dinamice şi de cea mai largă aplicare. Culegerea îşi propune să reunească reglementările legale relevante pentru contractele speciale cu cea mai mare aplicaţie practică, spre a veni astfel în sprijinul studenţilor şi al practicienilor.”
Din cuprins
100 de contracte grupate pe categorii:
- Contracte civile
- Contracte administrative
- Contracte privind societăţi
- Contracte bancare
- Contracte de asigurare
- Contracte privind profesiile liberale
Puncte forte
- baza legală este indicată la fiecare contract în parte
- articole de lege riguros selectate şi care interesează fiecare contract în parte
- selecţia textelor cuprinde atât legea-cadru, cât şi legislaţia secundară
- deciziile Curţii Constituţionale indicate sub articolele de lege la care se referă
- trimiteri la legislaţia conexă
Despre coordonator
Răzvan Dincă este conf. univ. dr. în cadrul departamentului de drept privat al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti, la disciplinele dreptul proprietăţii intelectuale, drept civil – contracte şi drept civil – contracte şi succesiuni. Este, de asemenea, avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
Public ţintă
studenţi, masteranzi, avocaţi, magistraţi, practicieni
Limba:Romana
Pagini: 424
Dimensiuni:
Data aparitiei:2015
Top 10
-Cărți noi
-- 78,75 lei
- 42,22 leiPRP: 44,44 lei
- 118,75 leiPRP: 125,00 lei
Promoţii
-- 739,00 leiPRP: 781,00 lei
- 302,00 leiPRP: 319,00 lei
- 339,00 leiPRP: 359,00 lei
RECENZII