Lily of the Valley

Ceea ce atrage atentia de la bun inceput in acest „roman” pentru (si despre) parinti si copii este amestecul straniu, cu totul neobisnuit, de meditatie candida si luciditate atroce, de elegie si policier, mixtura epico-lirica, de thriller si jurnal intim, turnata in cadrele unei naratiuni de tip puzzle care pune in mare incurcatura pe cititorul lenes, deprins sa primeasca mura in gura.

Or, pentru a intelege ce se petrece cu adevarat in povestea de fata, nu e suficient sa urmaresti firul epic cu gandul doar la „actiune”, la „fapte”.

Mult mai importante sunt evenimentele interioare, revelatiile sufletului genuin la contactul cu lumea, toate acele detalii ale vietii afective surprinse au relanti, prin acumulari succesive de nuante abia perceptibile, infinitezimale, ca intr-un film cu trucurile la vedere.

Prima impresie este deconcertanta, deoarece articulatiile intrigii devin ca si invizibile sub noianul de amanunte aparent anodine care umplu pana la refuz pagina, pentru ca abia la sfarsit sa-si dezvaluie rostul adanc, dupa ce vor fi trasat in prealabil harta unei sensibilitati infantile, melancolizate pretimpuriu de absenta parintilor.

„Policierul” constituie, asadar, numai pretextul pentru ruminarea inlacrimata a unor intunecate reflectii despre singuratate si moarte, reflectii apartinand personajului principal, Marlene Turner (Lena), o fata de 13 ani careia i se face chiar din incipitul romanului fisa biografica.

Aflam ca Lena se nascuse pe 8 noiembrie 1995 (actiunea se petrece, deci, in zilele noastre) intr-un satuc (Holy Island) din estul Angliei, spatiu paradisiac, metaforic botezat „Lily of the valley”.

Iesirea din Paradis se petrece foarte devreme, inainte ca bietul copil sa-si cunoasca parintii, politisti de elita (lucrasera la Scotland Yard) ce se presupune ca ar fi disparut in urma unui atac criminal pus la cale de un ins fioros si patibular pe nume Dodge.

Neimpacata cu asemenea gand, Lena spera totusi sa-i regaseasca, candva, sau macar sa afle adevarul de la prezumtivul ucigas cu care se confrunta la un moment dat, intr-o scena de mare dramatism.

Cand ii vine bine, fetita da in sfarsit cartile pe fata, incercand sa inmoaie inima dusmanului ei de moarte si sa-i trezeasca un pic constiinta:

„Nu stiu despre ce vorbesti, dar stiu ca TU mi i-ai luat pe parintii mei de langa mine! stii cum e sa traiesti nestiind ce sunt aia parinti? stii cum e sa ti se zica minciuni la adresa parintilor tai? stii cum e sa cresti fara a primi dragostea unuia dintre ei?
NU, nu stii!

Pentru ca pe tine nu te-a durut deloc!

Tot ce stii TU sa faci este sa distrugi vieti si sa iei vieti! Daca exista vreun om mai fara inima ca tine, eu tare ma insel

Limba:romana

Nr.pagini:176

Dimensiuni:

An aparitie:2010

RECENZII