Limba si literatura romana. Teste pentru gimnaziu
DESCRIERE
Prin cele 50 de teste complexe propuse, lucrarea de faţă oferă o imagine sintetizatoare asupra materiei studiate în gimnaziu, reuşind să acopere cerinţele programei în vigoare şi ale programei de limba şi literatura română pentru examen. Instrument de lucru la îndemâna profesorilor şi a elevilor, acest auxiliar didactic se adresează, în primul rând, absolvenţilor care se pregătesc pentru examenul de evaluare naţională şi admitere în liceu. Cartea se dezvăluie linear, dar înlesneşte şi o abordare modulară, pe probleme, în acti vitatea la clasă, vizând toate laturile disciplinei: limba română (fonetică, lexic, morfo sintaxă, semantică), elemente de teorie literară şi stilistică, lecturi literare. Profesorii vor găsi în lucrare suficiente puncte de sprijin pentru a-şi ordona demersul didactic. Variantele de subiecte, însoţite de bareme de corectare şi de notare, pot fi utilizate în cadrul evaluării de parcurs şi/sau al celei sumative, dar şi individual, de către elevi.
Lucrarea poate fi utilizată pentru evaluarea de la finalul clasei a VIII-a – componentă a portofoliului educaţional prevăzut de noua lege a învăţământului
Limba: romana
Nr.pagini: 252
Dimensiuni: 17x24
An aparitie: 2011
Top 10
-Cărți noi
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
Promoţii
-- 25,49 leiPRP: 29,99 lei
- 31,50 leiPRP: 35,00 lei
- 8,80 leiPRP: 10,00 lei
RECENZII