Logodnicii

…si acum intră în scenă încă un personaj negativ, cu siguranţă cel mai rău dintre toţi. Trăia pe acele meleaguri, cocoţat într-un cuib de vulturi din vârful muntelui, iar drumul până acolo era supravegheat de grupuri de bravi înarmaţi până-n dinţi.

Era vorba de un nobil însemnat, atât de crud, încât oamenilor le era frică şi să-i pronunţe numele. Nici măcar domnul Alessandro nu ni l-a spus, aşa că-l vom cunoaşte doar drept Cel-fară-Nume.

Cel-fară-Nume nu numai că era un desfrânat nepedepsit, asemenea lui don Rodrigo, dar era şi un adevărat criminal care încălca toate legile, îi ajuta pe răufăcătorii de teapa lui şi facea tot felul de ticăloşii doar din plăcerea de a-şi arăta răutatea, ca să zic aşa.

N-aş şti prea bine să vă spun ce şi câte facea, dar gândiţi-vă că semăna cu unul care, în zilele noastre, are legături cu mafia, face contrabandă cu droguri şi conduce o reţea importantă de trafic de persoane. Şi, pe deasupra, cumpăra judecători şi oameni din guvern (foarte corupţi în acele vremuri), astfel că nimeni n-ar fi îndrăznit vreodată să-l bage la închisoare. Aţi înţeles?

Şi, cum un necaz nu vine niciodată singur, era prieten cu don Rodrigo, care-l respecta şi-i ştia de frică. Don Rodrigo, căruia nu-i convenea deloc faptul că Lucia îi scăpase printre degete, făcuse între timp trei lucruri. In primul rând, reuşise să dea de urma Luciei la mănăstirea din Monza.

In al doilea rând, pentru a scăpa de singura persoană care ar fi putut să-i pună beţe în roate, adică părintele Cristoforo, apelase la un unchi foarte sus-pus, de care capucinii ascultau ca de Sfântul Părinte...

Limba: romana
Nr. pagini: 185
Dimensiuni:
An aparitie: 2014

RECENZII