Lumina faptei din lumina cuvantului.Impreuna cu tatal meu,Dumitru Staniloae

thumbthumb
Preț: 42,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2005
Pagini: 448
Format: 14X20
Categoria: Carti Filosofie

DESCRIERE

Volumul de fata nu e conceput ca o biografie. Biografii s-au mai scris si se vor mai scrie, mai mult sau mai putin exacte, mai mult sau mai putin „stiintifice“, mai mult sau mai putin impartiale.

Iata de ce nu se vor gasi aici multe date, ani, în sfârsit toate acele precizari si preciziuni care nu fac decât sa abstractizeze subiectul si sa-l departeze de cititor.

În cele ce urmeaza, vom povesti câteva amintiri despre tatal meu, întâmplari pe care fie ni le-a povestit el, fie le-am trait noi.

Câteva precizari cronologice si de alta natura vom face numai în cazurile în care în scrierile aparute pâna acum s-au comis greseli si diletantisme prea evidente, pentru ca, din pacate, ele nu lipsesc în unele relatari biografice.

De aceea, regretam daca se vor descoperi nepotriviri cu afirmatiile biografilor, fata de care noi pacatuim, poate, prin lipsa de stil stiintific, dar, în schimb, încercam sa punem în rândurile noastre o parte din dragostea pe care i-am purtat-o si pe care el, parintele Dumitru, ne-a purtat-o noua. si, de aceea, suntem încredintati ca, aidoma lui Dumnezeu, si oamenii vor trebui sa ne ierte, tinând seama de profunzimea sentimentelor noastre...

Limba:romana

Nr.pagini:448

Dimensiuni:20x14

An aparitie;2005

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0304 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.