Lumină în yoga

thumbthumb
Preț: 59,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 672

DESCRIERE

„Yoghinul nu renunţă la lume, pentru că aceasta ar însemna să renunţe la Creator. Yoghinul renunţă la tot ce-l îndepărtează de Dumnezeu. El renunţă la propriile sale dorinţe, ştiind că inspiraţia şi acţiunile corecte vin de la Dumnezeu. Renunţă la cei care se opun lucrării Domnului, la cei care răspândesc idei demonice şi la cei care doar vorbesc de valori morale, dar nu le pun în practică.
Yoghinul nu renunţă la acţiune. El taie legăturile care îl leagă de acţiunile sale, dedicând fructele faptelor sale lui Dumnezeu sau umanităţii. El simte că este privilegiul lui să-şi facă datoria şi că nu are dreptul să culeagă roadele acţiunilor sale.
Dacă alţii dorm atunci când îi cheamă datoria şi se trezesc doar când este vorba să-şi ceară drepturile, Yoghinul se trezeşte complet când vine vorba de datorie, dar doarme când este vorba de drepturi. De aceea se spune că în noaptea tuturor fiinţelor omul disciplinat şi liniştit se trezeşte în lumină." (B.K.S. Iyengar)
„Yoga este o tehnică perfectă pentru a preveni bolile fizice şi mentale, pentru a proteja corpul în general şi pentru a dezvolta un sentiment inevitabil de încredere în sine şi siguranţă. Prin chiar natura sa este de nedespărţit de legile universale: pentru că respectul faţă de viaţă, adevăr şi răbdare sunt factori indispensabili pentru a avea o respiraţie calmă, mintea paşnică şi voinţa puternică.
Aici se află valorile morale inerente în Yoga. De aceea este nevoie de un efort complet şi total, care să implice şi să formeze întreaga fiinţă umană. Nu se repetă nimic mecanic şi nu se face nimic de formă, ca în cazul tehnicilor cu afirmaţii pozitive sau al rugăciunilor formale. Prin chiar natura sa este de fiecare dată şi în fiecare moment un act viu.
Lumina în Yoga a d-lui Iyengar le va permite multora, sper, să-i urmeze exemplul şi să devină învăţătorii de care omenirea are atât de multă nevoie. Dacă această carte va ajuta la împărtăşirea acestei arte esenţiale şi va asigura o practică la cel mai înalt nivel mă voi simţi etern recunoscător că am luat parte la prezentarea ei." (Yehudi Menuhin)



CUPRINS:


Cuvânt înainte de Yehudi Menuhin ... 9
Prefaţă ... 13
Prefaţă la noua ediţie ... 17

Partea I - Introducere ... 25

Ce este Yoga? ... 27

Partea a II-a - Yogasana-e, Bandha şi Kriya ... 87

Yogasana-e ... 89
Bandha şi Kriya ... 501

Partea a III-a - Pranayama ... 505

Indicaţii şi avertizări ... 507
Tehnici de Pranayama şi efectele lor ... 521
Pranayama-e ... 531

Anexa I: Cursurile de asana-e ... 547
Anexa II: Asana-e vindecătoare pentru diferite boli ... 587

Tabel pentru corelarea asana-elor cu figurile care le ilustrează ... 623
Glosar ... 633

 

 

 

 

 

 

Autor: B. K. S. Iyengar

Limba: romana
Nr.pagini: 672
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2012

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0328 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.