Mama si sensul vietii. Povesti de psihoterapie

..''Mama si sensul vietii. Povesti de psihoterapie''


...autorul cartii, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare.

Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului.

Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o nouă lecţie de viaţă: Paula, "curtezana morţii", bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă de boală; Myrna şi noile semnificaţii ale încrederii dintre medic şi pacient; Magnolia, cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; şi mama, cea capricioasă, dominatoare, excesiv de iubitoare şi totodată critică faţă de fiul ei.

E o explorare îndelung stăruitoare în mintea şi inima unui medic care învaţă că fiecare om înseamnă o nouă călătorie. Uneori, chiar mai multe.
…………………………………

Fragment din carte:

...cu toate că de multă vreme ideea morţii mă îngrozea, am ajuns să aleg groaza în stare pură, şi nu vreo credinţă a cărei principală atracţie ar fi însăşi absurditatea sa.

Am detestat întotdeauna declaraţia irefutabilă "Cred deoarece este absurd." Şi totuşi, ca terapeut, îmi ţin pentru mine aceste sentimente: ştiu că credinţa religioasă este un puternic izvor de alinare, şi nu trebuie niciodată să zdruncin o credinţă dacă nu am ceva mai bun de pus în loc.

Agnosticismul meu era rareori zguduit. A, poate de câteva ori, la şcoală, în timpul rugăciunii de dimineaţă, m-am simţit stingherit văzându-mi toţi profesorii şi colegii cum stau cu capul aplecat vorbindu-i în şoaptă patriarhului de dincolo de nori.

A înnebunit oare toată lumea în afară de mine? mă întrebam. Şi au mai fost fotografiile acelea din ziar cu mult iubitul Franklin Delano Roosevelt care mergea la biserică în fiecare duminică - asta m-a pus pe gânduri: credinţele lui FDR trebuiau luate foarte în serios.
………………………

...nu numai că mă enerva convingerea ei că numai terapeuţii care au pierdut pe cineva pot trata pacienţii care au pierdut pe cineva, mai eram furios şi pe Eric că îi întărea părerea că pierderea nu are sfârşit.

Această idee făcea parte dintr-o dezbatere actuală între mine şi Irene. Eu luam o poziţie bine-stabilită, solidă, şi anume că procesul doliului constă în desprinderea treptată de cel care a murit şi redirecţionarea energiei către ceilalţi.

Freud a elaborat această interpretare a suferinţei în 1915, în Doliu şi melancolie, şi de atunci încoace concepţia a fost confirmată de un volum mare de observaţii clinice şi cercetare empirică.
………………………

CUPRINS:

Mulţumiri

Mama şi sensul vieţii

Călătorii cu Paula
Alinare sudistă
Şapte lecţii pentru avansaţi despre terapia durerii

Dublă expunere
Blestemul pisicii ungureşti
Postfaţă

Nota autorului


Autor: Irvin D. Yalom

RECENZII