Manual de astrologie vedica - Partea 1

Astăzi, viaţa a devenit mult mai comodă decât acum câteva secole, tehnologia s-a dezvoltat foarte mult, putem ajunge oriunde pe pământ într-un timp foarte scurt, ştiinţa face noi şi noi descoperiri, totuşi parcă ceva lipseşte, răspunsul care să lumineze toate întrebările la un loc nu e nicăieri, omul a rămas în continuare închis în labirintul său, speriat de frica întâlnirii cu Centaurul.

Dar ce anume caută omul de fapt?

Ce vrea să afle de nu a reuşit să găsească până acum?


Poate nu a căutat unde trebuie. Poate că răspunsul la întrebările sale nu se află în vorbele pline de tâlc ale înţelepţilor.

Şi atunci unde să mai caute?

Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi stătea scris "Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi zeii". Una dintre poruncile creştine spune să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi.

Ambele fac referire la sine, punctul de plecare, pentru înţelegerea şi armonia cu exteriorul este propria persoană.

Poate că răspunsurile la toate întrebările noastre sunt în noi şi poate că zbucimul căutării lor în altă parte ne-a îndepărtat de noi înşine şi de posibilitatea de a găsi pacea şi fericirea.

Astrologia oferă răspunsuri la multe întrebări despre noi înşine şi relaţia noastră cu ceilalţi.

Lucrarea de faţă este astfel structurată încât această ştiinţă, astrologia, să poată fi studiată de oricine este interesat să cunoască mai mult. Nu este deloc un domeniu atât de neprietenos cum pare la prima vedere.

E suficient să înţelegem câteva lucruri esenţiale, pilonii care stau la baza astrologiei, şi apoi totul devine foarte simplu.

Acest tratat se studiază cu o astrogramă în mână, e de preferat sa fie astrogramă proprie sau a cuiva apropiat pentru a se face mai uşor legătura dintre lumea concretă şi indicaţiile astrologice, adică de cum deschizi manualul de astrologie devii deja un mic astrolog.


Fragment din carte


…nici o planetă nu este un corp ceresc izolat care acţionează doar ca o individualitate. Cu toate acestea, în textele astrologice se dau caracteristicile şi descrierea fiecărei planete, independent de celelalte corpuri sau formaţiuni cereşti, aceasta în scopul unei mai bune revelări a naturii esenţiale a acestora, în realitate fiecare planetă suportă influenţe complexe, care pot modifica în bună măsură comportamentul său, dar nu pot schimba individualitatea şi caracteristicile ei de bază.

De ce i se atribuie fiecărei planete anumite caracteristici?

Sunt aceste atribuţii bazate pe adevăruri, pe anumite fenomene reale, astronomice, pe anumite fenomene fizice, sau au fost stabilite arbitrar, pseudo-ştiinţific?

Mitologia astrologică din Vede spune: Soarele este centrul tuturor formelor de viaţă, este forţa şi energia. Trăsura Soarelui este trasă de 7 cai.

Legenda spune că socrul Soarelui, Visvakarma, marele arhitect al Universului, l-a obligat pe acesta să-şi tundă părul, lăsându-şi numai 7 şuviţe de păr pe cap, ceea ce sugerează limitarea strălucirii Soarelui cosmic la nivel planetar cu numai 7 raze.

Dacă facem legătura dintre miturile referitoare la Soare şi teoria lui Newton, care se referă la dispersia luminii Soarelui trecută printr-o prismă de cristal în 7 culori, se poate deduce că înţelepţii astrologi din antichitate se bazau pe fenomene astronomice reale.

In astrologia vedică sunt folosite numai 7 planete, inclusiv Soarele, care corespund celor şapte raze din spectrul solar vizibil. Iar din spectrul invizibil, radiaţiile ultraviolete şi infraroşii corespund celor două planete - umbre: Rahu şi Ketu.

Toate cele şapte raze din spectrul vizibil au diferite lungimi de undă, începând de la culoarea roşie, care are lungimea de undă cea mai mare şi până la culoarea violetă cu lungimea de undă cea mai scurtă. Undele culorii roşii au frecvenţa cea mai mică, iar culoarea violetă are frecvenţa cea mai înaltă.

Când raza albă a Soarelui trece printr-o prismă, ea se descompune în partea vizibilă (constituită din raze de şapte culori, respectiv roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet) şi partea invizibilă (razele infraroşii şi ultraviolete).

Orice obiect la temperatura de peste zero grade absolut (-273° C) emite radiaţii de diferite lungimi de undă ale spectrului electromagnetic, ceea ce ne permite să stabilim compoziţia chimică a acestui obiect.

Elementele chimice emit lumină de culori diferite, care au lungimi de undă diferite. Compoziţia chimică a planetelor şi a stelelor poate fi determinată studiind radiaţiile emise de acestea.

în spectrul solar vizibil, raza de culoare roşie este situată deasupra pe scara spectrului vizibil. Lumina roşie are lungimea de undă maximă şi frecvenţa minimă.

Cu cât lungimea undei este mai mare, cu atât aceasta se curbează mai puţin. Culoarea violet este ultima în scara spectrului vizibil, având lungimea de undă minimă şi frecvenţa maximă.
 

Limba: Romana
Nr.pagini: 328
Dimensiuni: 14x21
An aparitie: 2013

RECENZII