În ciuda opiniei generale, atunci când întâlnim o persoană pentru prima dată, ne formăm rapid impresii legate de cât de prietenoasă sau influentă pare, precum și de potențialul ei ca posibil partener sexual– și nu, ochii nu sunt primul lucru la care ne uităm.

 

La ora actuală, majoritatea cercetătorilor susțin că limbajul verbal este folosit în special pentru transmiterea informației, în vreme ce limbajul nonverbal este folosit pentru negocierea atitudinilor interpersonale și, în unele cazuri, ca substitut al mesajelor verbale.

 

De exemplu, o femeie îi poate arunca unui bărbat „o privire ucigătoare“ care să transmită un mesaj extrem de clar, fără ca măcar să fie nevoie să deschidă gura.

 

Birdwhistell a fost primul care a susținut că mișcările și cuvintele se manifestă simultan cu o asemenea precizie, încât indiferent de cultura din care provine o persoană bine instruită, aceasta ar trebui să poată anticipa deciziile cuiva doar ascultându-i vocea.

 

Birdwhistell a reușit chiar să deducă în ce limbă vorbește cineva fără să facă altceva decât să-i urmărească gesturile. Multă lume continuă să fie reticentă la ideea că ființele umane sunt de fapt animale din punct de vedere biologic.

 

Suntem o specie de primate– Homo sapiens–, maimuțe fără păr care au învățat să meargă pe două membre și posedă un creier inteligent și dezvoltat. Dar, ca orice altă specie, suntem conduși de reguli biologice care ne controlează acțiunile, reacțiile, limbajul corporal și gesturile.

 

Fascinant este că animalul uman este rareori conștient de faptul că postura, mișcările și gesturile lui transmit un anumit mesaj, în vreme ce vocea lui transmite ceva total diferit...

 

..........

 

 

Când spunem despre cineva că este „intuitiv“ față de cei din jur sau „receptiv“ la aceștia, ne referim fără să ne dăm seama la abilitatea de a interpreta limbajul corporal și de a compara aceste indicii cu mesajele verbale.

 

Cu alte cuvinte, când spunem că avem „senzația“ sau „sentimentul“ că cineva ne-a mințit, ne referim la faptul că a existat o neconcordanță între limbajul său corporal și cuvintele rostite.

 

Este vorba despre ceea ce oratorii numesc sen-sibilizarea publicului sau conexiunea stabilită între membrii unui grup. De exemplu, dacă persoanele aflate în public stau cu spatele sprijinit de spătar, cu bărbia în jos și cu brațele încrucișate pe piept, un orator „receptiv“ va intui sau va simți că discursul său nu are impactul scontat.

 

Își va da seama că trebuie să găsească o abordare diferită ca să câștige atenția publicului. În mod similar, un orator mai puțin „receptiv“ va continua în același stil și va rămâne indiferent la reacția publicului...

 

 

Mai toate semnalele fundamentale de comunicare sunt la fel peste tot în lume. Când oamenii sunt fericiți, zâmbesc, iar când sunt triști sau supărați, se încruntă. A da din cap aprobator este un semnal aproape universal care indică un „da“ sau o afirmație.

 

Pare să fie o formă de aplecare a capului și reprezintă cel mai probabil un gest înnăscut pentru că este folosit în egală măsură de oamenii care se nasc fără vedere.

 

La fel de universal este gestul prin care dăm din cap dintr-o parte în alta pentru exprimarea unui „nu“ și pare a fi un gest care se deprinde încă din primele luni de viață.

 

Atunci când un bebeluș se satură și nu mai vrea lapte, își răsucește capul dintr-o parte în alta ca să respingă sânul mamei. Când un copil mic nu mai vrea să mănânce, își scutură capul ca să împiedice orice încercare de a i se mai îndesa lingura în gură, învățând astfel foarte repede să folosească gestul de scuturare a capului ca să-și exprime dezacordul sau o atitudine negativă...