Medicina pe muchie de cutit

Preț: 50,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2012
Pagini: 303
Format: 17 x 24 cm
Categoria: Carti Medicina

DESCRIERE

Medicina pe muchie de cutit

Incă din citirea primelor rânduri, descoperim mult entuziasm, combinat, într-o manieră foarte inspirată, cu dovezi de netăgăduit ale expertizei medicale şi manageriale a autorului. Cartea este o colecţie de eseuri pe care autorul le-a publicat în decursul ultimilor şase ani în săptămânalul „Viaţa medicală“. Conţinutul ne vorbeşte despre medicina română, despre neurochirurgie, despre management, despre personalităţi şi evenimente. În prima parte („Cu pistolul la tâmplă“) se prezintă aspecte cu privire la o serie de situaţii dificile întâlnite în serviciile de sănătate autoh­tone („Alba-neagra în neuro­chirurgie“, „Pentru cine bat clopotele“, „Dramă pe două roţi“, „Ubi bene, ibi patria“, „Fenomenul calvados“ – despre consumul de alcool la medicii neîmpliniţi profe­sional). În partea a doua („Medicina dezumanizată“) se insistă pe starea sistemului de sănătate: „Umiliţi şi obidiţi“, dezumanizarea medicinii („Timpuri noi“), ple­carea tinerilor medici din ţară („One way ticket“), problemele de bioetică („Greşeală sau eroare medicală“) etc. Partea a treia este despre actualităţile în neurochirurgie („Up-to-date în neurochirurgie“): managementul traumatismului craniocerebral sever, neuronavigaţia, abordarea chirurgicală a bolii Parkinson, tratamentul cu Gamma-Knife etc. Următoarea secţiune ne trimite către „Perspec­tive“: consensul între medicii neurochirurgi şi medicii legişti, tehnologia de vârf, neurochirurgia în alte ţări, perfecţiunea neurochirur­giei. Aflăm o serie de aspecte interesante cu privire la Centrul de Excelenţă în Neurochirurgie, deschis în anul 2005, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni“, sub condu­cerea profe­sorului A. V. Ciurea. Autorul dedică o secvenţă importantă a cărţii maeştrilor neurochirurgiei: prof. dr. Dumitru Bagdasar, prof. dr. Constantin Arseni, dr. Sofia Ionescu, prof. dr. Alexandru Constantinovici („La trecutu-ţi mare, mare viitor“). După părerea noastră, există cel puţin trei motive pentru a citi această carte: 1. Este plină de date actuale, te pune la curent cu starea de fapt din această perioadă; 2. Este rodul unei experienţe impresio­nante în activitatea medicală chirurgicală, a unei expertize solide în planul analizei; 3. Este extrem de relevantă, cumulând date ştiinţifice şi cunoştinţe despre organizare şi management. …lucrarea de fata te introduce pe rând în viaţa cotidiană din serviciile medicale, apoi în cele mai dificile situaţii, pentru ca, ulterior, să te amplaseze în zonele de vârf ale ştiinţei medicale. Te face să te descoperi într-un context real, să vezi lucrurile cu ochii unui analist, să te gândeşti mai mult la soluţii decât la probleme. Autor: Alexandru Vlad Ciurea

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0281 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.