Memomed 2015 - Editia 21
DESCRIERE
Memomed 2015 - Dumitru Dobrescu
TERAPIA CU MEDICAMENTE, UN MARE SUCCES DAR Şl O MARE DRAMA A MEDICINII
ALOPATIA
Este evident ca alopatia a adus umanităţii mari beneficii, contribuind substanţial la creşterea speranţei de viaţă, la ameliorarea calităţii vieţii etc. Dacă lista beneficiilor este destul de lungă, la fel de lungă şi apăsătoate este şi cea a aspectelor negative.
Investiţiile exagerate şi nelogice în cercetare şi producţie au dus la existenta unui număr inadmisibil de mare de molecule chimice de sinteză, nejustificate din punct de vedere ştiinţific şi al nevoilor practicii medicale.
S-a ajuns la un număr îngrijorător de mare de efecte adverse, unele grave sau foarte grave, cu costuri enorme pentru bolnavi şi pentru societate. Greşeli enorme s-au făcut pe plan economic.
Medicamentele, ca instrumente ale metodelor terapeutice, includ două componente, una medicală, ştiinţifică, alta financiară, economică. In mod logic, întrucât prima componentă exprimă raţiunea de a fi a unui medicament, ea trebuie să fie dominantă, în aprecierea lui.
Componenta economică este accesorie, un rău necesar dar indispensabil, care ar trebui să aibă un rol cu totul secundar. Aceste considerente pledează pentru ideea că medicamentul nu este un bun de larg consum ci un produs cu totul aparte.
In realitate, de multă vreme, dezvoltarea industriei farmaceutice alopate a dus la inversarea valorilor cuprinse în medicament si la predominarea netă a laturii comerciale. In toate ţările dezvoltate cheltuielile cu medicamente sunt în continuă creştere şi niciodată fondurile existente nu sunt suficiente.
HOMEOPATIA
A apărut ca o replică la efectele terapeutice slabe ale substanţelor medicinale alopate ale epocii. De la început s-au afirmat puternic virtuţile terapeutice pozitive ale medicamentului homeopat, depăşind evident rezultatele alopatiei. Ex. în 1849 a luat fiinţă Royal London Homeopathic Hospital. în acel timp, la Londra a fost o epidemie de holeră.
Mortalitatea în spitalul de homeopatie a fost 16%, în timp ce la celelalte spitale londoneze, care au făcut tratamente alopate, mortalitatea a fost 53% (2). Tributar limitelor impuse de nivelul scăzut al cunoştinţelor medicale ale epocii sale, Nahnemann a conceput homeopatia ca o metodă terapeutică.
Lipsa unei metodologii ştiinţifice în efectuarea provingurilor a dus la obţinerea unui volum uriaş de date privind efectele medicamentelor homeopate, din care numai cel mult 20% sunt fiabile. Din nefericire, conceperea homeopatiei numai ca o metodă terapeutică a rămas până azi, omiţându-se total existenţa şi rolul medicamentului homeopat.
Gândindu-ne la legătura logică alopatie-medicament alopat-Farmacologie alopată, este clar că homeopatia a stagnat pentru că nu a avut în centrul ei, medicamentul homeopat. Rămasă numai ca simplă metodă terapeutică, lipsită total de aportul ştiinţei medicamentului, singurul motor al progresului, homeopatia s-a autocondamnat la stagnare.
……………….
…terapia alopată se bazează pe faptul că mecanismele de acţiune ale medicamentelor sunt rezultatul efectelor asupra aceloraşi componente ale ţesuturilor, dar sunt de sens contrar celor produse de agentul patogen. Terapia alopată este o terapie coercitivă.
Farmacologia homeopată se bazează pe efectele toxicologice ale substanţelor, este fiziopatologie aplicată la medicament sau fiziopatologie farmacologică sau farmacologie fiziopatologică. Toate bolile pot fi reproduse artificial prin medicamente , care pot servi pentru a fi cunoscute mecanismele patogenice ale bolilor.
Terapia homeopată se bazează pe faptul că mecanismele de acţiune ale medicamentelor sunt rezultatul efectelor asupra aceloraşi componente ale ţesuturilor, dar sunt în acelaşi sens cu efectele produse de agentul patogen, cu deosebirea că boala artificială, produsă de medicament este mai slabă, procesele se derulează la un nivel energetic mai mic şi organismul, prin mecanismele sale de reglare-autoreglare, alege nivelul cel mai mic energetic.
Terapia homeopată este o terapie reactivă. Din cele expuse se poate vedea că fiecare din cele două farmacologii ilustrează câte o faţă din cele două feţe posibile ale acţiunii medicamentelor....
Limba: romana
Nr pagini: 1416
Dimensiuni: 11X18
An aparitie: 2014
Top 10
-Cărți noi
-- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
- 99,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 53,10 leiPRP: 59,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
RECENZII