Minuni traite - Corina Chiriac

Experienţe extrasenzoriale
Nu uit primele mele prietene, când eram de 10, 11 ani, două surori ale unei familii din bloc Liana şi Floricel, şi încă două surori vecine, Linda şi Brenda, două evreice blonde şi rotunde, care aşteptau să emigreze cu părinţii în Israel şi draga de Cornelia care nu mai este printre noi.

 

Primele două sunt de zeci de ani stabilite undeva în Germania. Linda şi Brenda au emigrat mai întâi în Israel, apoi au ajuns de mult în America. Pentru că fusese dat afară din serviciu ca viitor emigrant, tatăl lor, dl Weissman rupea bilete la Cinema Patria, motiv pentru care atunci când a rulat în Bucureşti filmul muzical Carmen de la Ronda, cu frumoasa Sărită Mantiei, noi fetele intram pe şest dimineaţa la film şi ieşeam tocmai seara după ultimul şut.

 

Desigur astea se întâmplau în vacanţă, dar noi învăţaserăm fiecare replică şi fiecare cântec din film. Ajungeam acasă şi punând pe noi câte o pătură reproduceam scene din film, acolo unde Carmen de la Ronda se învelea într-un şal cu franjuri enorme şi-i zâmbea seducător lui Maurice Ronnet, care era frumos ca un prinţ.

 

in aceeaşi toamnă, Linda a plecat din România cu familia şi ne-am revăzut abia astă-toamnă la Bucureşti, după ce a trecut o viaţă întreagă. Pe Cornelia o moştenisem cumva de la Linda şi nu ştia nici una dintre noi că prin 1969 urma să emigreze şi ea în Israel cu părinţii, după ce a făcut imposibilul să găseaşcă o familie care s-o adopte pe Contessa, pisica ei de angora cu ochi albaştri. Aş fii luat-o eu, dar două pisici ar fost prea mult pentru tata.

 

Pe Cornelia nu am mai văzut-o niciodată. Din Israel, a plecat în Germania unde s-a căsătorit cu un doctor, dar nici el, nici alţi doctori nu au reuşit să o trateze de un cancer ovarian. Intr-o ultimă scrisoare îşi exprima speranţa că se face bine şi va reveni în ţară să ne vedem. A plecat la Domnul puţin după vârsta de 30 de ani.

Acum câţiva ani de zile, m-am decis să adun pe o hârtie numele tuturor prietenilor sau colaboratorilor mei care au însemnat ceva în viaţa mea şi care nu mai sunt printre noi. Treaba asta mi-a luat câteva luni şi m-a costat multă energie emoţională.

 

Intr-o zi, în timp ce făceam curat în sertarul cu sutiene şi ciorapi, absolut fără nici o legătură, a pocnit înlăuntrul capului meu un cuvânt. Aşa de tare a răsunat ca şi cum m-ar fi izbit: contessina. Două ss-uri sâsâiau în urechile mele. M-am aşezat pe pat cu sertarul în braţe şi am început să vorbesc singură cu sutienele.

 

Ce contessina, care contessina, ce înseamnă asta? între timp a sunat probabil telefonul şi am renunţat să mă gândesc la asta, dar m-a urmărit toată seara acest cuvânt. Nu ştiam de unde să-l iau şi unde să mă interesez.

 

M-am uitat chiar şi pe Google, zicând că poate e vreo artistă din Italia de care am uitat. Nu, nu era, dar tot gândindu-mă eu aşa poc, mi-am adus aminte de Cornelia şi de faptul că ea-şi alinta pisica cu acest nume, Contessa, Contessina...