Spinoza are ambiţia să pună în lumină, într-un mod aproape obiectiv, inteligenţa şi armonia profunde care alcătuiesc întreaga materialitate. Plecând de la Dumnezeu, definit ca substanţa unică a ceea ce este, filosoful se străduieşte să arate că totul are o cauză - de la ordinea cosmică la dezordinea patimilor noastre - şi că totul se explică prin legile universale ale Firii. Orice haos e doar aparent; întâmplarea, la fel ca miracolele, nu există.
    Dacă există totuşi un miracol pe care ne-ar face plăcere să-l dezvăluim printr-o întemeiată cunoaştere a cauzelor, acesta este miracolul Spinoza! Cum a putut omul acesta, în mai puţin de două decenii, să alcătuiască o construcţie intelectuală pe cât de profundă, pe atât de revoluţionară? Pentru că, după cum urmează să ne convingem, gândirea lui Spinoza constituie o adevărată revoluţie politică, religioasă, antropologică, psihologică şi morală. Luând raţiunea drept unic criteriu al adevărului, el se plasează de la bun început în universal şi atemporal, întrucât ea este aceeaşi pentru toţi oamenii, din toate vremurile. Iată de ce mesajul său nu este afectat de uzura timpului sau de specificul originii sale.