Mostenirea

Mostenirea (Mazo de la Roche)

…volumul Moştenirea descâlceşte iţele averii familiei. Drama continuă la Jalna, când Renny se întoarce de pe front, după cel de-al Doilea Război Mondial, şi descoperă că unica lui iubire încă nu l-a iertat.

În plus, fratele lui mai mic este profund implicat într-o relaţie cu o văduvă atrăgătoare, dar mult mai în vârstă.

Renny decide să pună stop acestei legături, dar când o întâlneşte pe faimoasa văduvă se trezeşte prins fără voie în iţele ei periculoase...

Fragmente:

FINCH ŞI ŞOARECELE ALB

Finch avea optzeci de cenţi. Economisind cu o voinţă de fier din banii săi de buzunar (patru cenţi pe săptămână), izbutise să adune patruzeci de cenţi.

Piers îi dăduse zece cenţi ca să-i ducă bicicleta Ia atelierul de reparat, unchiul Nicholas îi dăduse zece centi pentru că-i găsise ochelarii, Meg îi dăduse cinci cenţi, pentru ca luase cu răbdare ulei de ricin* în sfârşit, câştigase cincisprezece ajutând Ia sortatul merelor sănătoase de cele stricate.

Acum era, în sfârşit, posesorul unei sume suficiente pentru a cumpăra şoarecele alb la care aspira inima lui. Şoarecii albi erau vânduţi de un cizmar din Steed, un sat aflat la şapte mile de Jalna.

Fiecare şoarece avea cuşca sa, cu o roată în care să facă exerciţii. Dar, fără îndoială, şoarecele nu avea să petreacă mult timp în cuşcă, pentru că se va juca ca el il va învăţa să facă lucruri minunate şi-l va lăsa să alerge pe trupul lui cu adorabilele sale picioruşe albe.

Se simţea uşor ca un fulg, cu cei optzeci de cenţi într-un mic portmoneu de piele aflat în fundul buzunarului. Nu-şi putea stăpâni picioarele pe pământ, ci trebuia să sară şi să ţopăie ca un ied. Ii vor trebui şaptezeci şi cinci de cenţi pentru şoarecele alb şi cinci ca să cumpere caramele. Ce zii!.Ce viaţă, ce forţă în el, ce bucurie!

Era într-o sâmbătă dimineaţă, o zi de libertate. Cu inima plină de recunoştinţă, lua hotărârea să se spele pe dinţi, ca şi cum acesta ar fi fost un gest de mulţumire către Dumnezeu, care dirija cursul existenţei sale. îşi propuse să fíe cuminte în ziua aceea, cum nu mai fusese niciodată.

Cum se va numi şoarecele? Pentru că-i trebuia un nume! Ceva semnificativ şi în acelaşi timp armonios. O s-o întrebe pe Meg. Nu pentru că ea ar fi avut o simpatie deosebită pentru şoareci, dar era bună şi se pricepea la denumiri. Ea era aceea care, în general, dădea nume câinilor şi cailor.

Era în picioare în faţa mesei de toaletă, în strâmta sa pijama cu fundul cârpit, pe vârful picioarelor din cauza linoleumului îngheţat din faţa mesei, cu părul vâlvoi. Pentru că pasta sa de dinţi se terminase, se gândi să ia puţin din cea a lui Piers.

Găsi tubul răsucit cu grijă la capăt şi bine umflat, gata să fie apăsat, îşi puse puţină pastă pe periuţă şi începu să-şi frece cu energie dinţii. Proceda mai cu prudenţă cu molarii, din cauza unuia care se clătina şi îl durea.

Dintele acesta îi otrăvea viaţa de săptămâni întregi, îl făcea să sufere, se clătina, apoi începea din nou să-l doară. Dintele cel nou, care creştea dedesubt, îl scosese aproape în întregime din gingie, dar.se mai ţinea încă.

Şi limba îi era iritată din pricina vârfului tăios/ Nu se putea bucura de mâncare, dar ţinea secrete aceste mizerii, de frică să nu i scoată dintele....

Limba: romana
Nr. pagini: 285
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII