N. Steinhardt în interviuri
DESCRIERE
N. Steinhardt avea o firească demnitate şi în acelaşi timp asuma tot ceea ce numim rânduiala mănăstirească. Nu se cruţa, nu se abătea de la schema riguros impusă vieţuitorilor de acolo, dar o făcea cu o seninătate şi o bucurie decentă. Nimic nu trecea de la liniile marcatoare ale ritualului ortodox: slujba era slujbă, spovedania spovedanie, munca de bibliotecar fără cusur, pregătirea intelectuală a fraţilor de mănăstire serioasă...
Cred că ar fi fost un profesor excelent dacă i-ar fi fost îngăduit după ieşirea din închisoare să predea lecţii în loc să muncească cu roaba. Putea trece rapid de la lucruri simple la subtile interpretări. Dăruia şi se dăruia fără preget. Avea simultaneitate în distribuirea energiei sale de aşa manieră încât nici unul dintre cei chemaţi sau veniţi ca pelerini să nu se simtă uitat sau abandonat. Deviza sa putea fi sintetizată în aceste cuvinte: rigoare, ordine, muncă şi credinţă. (Maria Cogălniceanu)
La un sfert de secol de la trecerea sa la cele veşnice, N. Steinhardt, monahul-eseist, continuă să fie o prezenţă discretă, dar constantă, în conştiinţa culturală românească, atât prin cărţile sale cât şi prin destinul său, paradoxal şi tulburător în acelaşi timp. Cărţile apărute postum, unele intens mediatizate şi mereu reeditate – mai ales Jurnalul fericirii şi Dăruind vei dobîndi –, ni-l readuc în minte şi în suflet prin deloc ostentativa sa cultură, altitudinea intelectului şi spiritului său, amenitatea şi, nu în ultimul rând, umilinţa sa, poate prea orgolios mărturisită. Adeverind cuvintele lui Georges Bernanos, potrivit căruia „convertiţii sunt incomozi”, N. Steinhardt a incomodat – mai ales după ce a îmbrăcat haina monahală la Rohia – şi incomodează şi în posteritate, atât pe unii dintre foştii săi coreligionari, cât şi pe alţii, e drept puţini şi în necunoştinţă de cauză, dintre ortodocşi, ca şi pe cei care se simt frustraţi că o personalitate de anvergura sa intelectuală nu a ales religia lor. (Florian Roatiş)
Limba: romana
Nr. pagini: 258
Dimensiuni:
An aparitie: 2014
Top 10
-Cărți noi
-- 85,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 31,00 leiPRP: 33,00 lei
Promoţii
-- 44,00 leiPRP: 49,00 lei
- 18,99 leiPRP: 19,99 lei
- 22,41 leiPRP: 24,90 lei
RECENZII