Narcisismul. Dileme, diagnostice și strategii de tratament

Narcisismul. Dileme, diagnostice și strategii de tratament

Autor: Glen O. Gabbard, Holly Crisp

Ce înțelegem când un coleg folosește termenul narcisism? Să fie vorba de faptul că narcisismul patologic denotă prea multă iubire de sine? Un profund sentiment de nesiguranță? O stimă de sine scăzută? Prea multă stimă de sine? Egoism? Răceală față de ceilalți? O convingere cu privire la sine ca fiind mai inteligent, mai chipeș, mai la modă sau mai bine integrat social decât ceilalți? O incapacitate de a se conecta la ceea ce simt sau gândesc ceilalți? Multiplele fațete ale tulburării narcisice de personalitate pun clinicienii în fața unpr provocări unice. Autorii cărții de față recunosc aceste provocări și oferă un ghid ce integrează cercetarea contemporană cu teoria psihanalitică, permițând psihoterapeuților acces la abordări și strategii pentru a lucra cu pacienții cu tulburare narcisică de personalitate care să poată fi adaptate la fiecare situație clinică.

Pe vremuri, în domeniul sănătății mentale, terapeuții nu utilizau termeni diagnostici cu pacienții. Însă evoluția internetului pare să fi grăbit o modificare a acelei practici. În prezent, majoritatea pacienților vor vrea să știe: „Ce diagnostic am?". Așadar, este important ca noi, clinicienii, să le explicăm cu grijă la ce ne referim dacă folosim termenul de narcisism. O posibilă strategie este de a trasa legăturile dintre problemele de stimă de sine ale pacientului și istoricul său de dezvoltare. Utilizând exemple din copilăria pacientului și evidențiind dezamăgiri și răni narcisice din trecut, terapeutul care explică un diagnostic de narcisism începe prin a manifesta empatie față de experiența de viață a pacientului.
Autorii

Când pacienții narcisici intră în tratament, modurile de relaționare ies la lumină în cabinet, între pacient și terapeut. În matricea transfer-contratransfer, devin evidente dificultățile intrapsihice și interpersonale cu care acești pacienți se confruntă în viețile lor. Terapeutul, care poate fi tratat cu dispreț, indiferență și condescendență, simte că joacă mai degrabă rolul unei „funcții" decât al unei persoane. Clinicieni abili și calzi își pot pierde empatia, pot folosi confruntarea în scop de răzbunare, se pot retrage complet sau pot urmări ceasul, așteptând cu nerăbdare sfârșitul ședinței. Pe scurt, pacientul narcisic poate să scoată ce-i mai rău din terapeut.

RECENZII