Nelinisti vechi si noi

Preț: 65^,00 lei

Disponibilitate: în stoc - in stoc

adaugă în coș

Autor: Andrei Pleșu

Editura: Humanitas

Anul publicării: 2016

Pagini: 448

DESCRIERE

Nelinisti vechi si noi

Andrei Plesu

Avem puzderie de «manuale» care ne învaţă (în doi, trei, sau zece paşi) cum să obţinem bunăstarea lăuntrică şi succesul profesional, avem nenumărate compendii de buzunar pentru deprinderea «tehnicilor» Zen, Yoga, Sufi, Reiki, Osho etc., dar, în realitate, atenţia noastră, reflexivitatea noastră au alte priorităţi.

Dincolo de o generală nevoie de «reţetar», viaţa noastră interioară e pustie, amuţită de urgenţe, de oboseală, de gata-făcutul unei exteriorităţi sufocante, oferite, până la indigestie, de scena publică.

Fragmente:

Ţara mea. Ţara mea?

Ştiu. Ţara „ta“ e ţara naşterii şi a destinului tău, ţara istoriei tale, ţara limbii în care vorbeşti şi scrii, ţara culturii tale şi a co- naţionalilor tăi.

Dar este – sau ar trebui să fie – şi ţara prezentului tău, ţara în care îţi trăieşti zilele, în care îţi alegi conducătorii, în care ai drepturi şi obligaţii cetăţeneşti.

Ţara, în sfârşit, care te protejează, în care ai încredere şi pe care o asumi ca pe o marcă identitară de neocolit. De la o vreme însă, toate aceste subînţelesuri au intrat în derivă.

Trăiesc într- un loc pe care nu-l mai pot resimţi ca fiind „al meu“. Ceea ce se petrece în instituţiile fundamentale ale ţării, ceea ce văd pe toate canalele de televiziune, ceea ce aflu din ziare, toate mă fac să cred că ţara mea nu mai are mare legătură cu mine.

E ţara altora: a unei reţele de indivizi care au ajuns la vârf prin grosolane manevre de partid, de familie şi de gaşcă. Faţă de ţara „lor“ mă simt nu numai străin, ci pur şi simplu ameninţat.

Sunt şocat când le văd por tretele, când îi aud vorbind şi când mă gândesc că ei îmi hotărăsc viaţa. Singura consolare, singura speranţă e că încă...

............

Oameni fericiţi

„Numai proştii sunt modeşti“ – era de părere Goethe. Se gândea, probabil, la oamenii înzestraţi care, prin exces de timiditate, sau de spirit auto-critic, nu-şi valorifică talentele.

Până la un punct, e adevărat că a nu fi conştient de calităţile, de potenţialul tău e la fel de neinteligent pe cât este de neinteligent să nu fii conştient de limitele tale.

Cunoscută e şi vorba (atribuită) lui Winston Churchill despre Clement Attlee, ministru în cabinetul său din timpul războiului: „E un om modest, şi are multe motive să fie…“

Aşadar, mereu, o asociere ironică între modestie şi precaritate funcţională. Înţelepciunea autohtonă merge însă, mai curând, în direcţia inversă: „Prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul!“

Carevasăzică, prostul nu e modest. E ţanţoş. E foarte mulţumit de sine. Îşi contemplă euforic „realizările“, portretul, virtuţile.

Prostul dâmboviţean nu greşeşte, nu poate fi contrazis, nu poate fi „înfrânt“. Are definitiv înfipte, între omoplaţi, aripile victoriei.

E prost cu panaş. Se iubeşte, se admiră, se simte de neînlocuit. Scena publică românească e plină de asemenea exemplare, la toate nivelurile...

------------------------------------------------

DIN CUPRINS:

I. IRITĂRI COTIDIENE

Ţara mea. Ţara mea?

Oameni fericiţi

Cărbune, oţel, cultură

De vină sunt intelectualii

„Intelectual“? Adică ce?

Intelectualii? A se slăbi!

Iarăşi şi iarăşi despre „intelectuali“

Traficul rutier şi politica

„Ţara toată e un şantier“…

O propunere: Bucureştiul ca centru sacru al lumii

O gară europeană…

Noua limbă de lemn

Din ciclul „experienţe de neuitat“

Lamento

Mânia de a găti…

Interlocutori „acoperiţi“

Dezbateri dâmboviţene

Limba: romana

Nr.pagini: 448

Dimensiuni: 15X21

An aparitie: 2016