Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Editia 2
DESCRIERE
Despre lucrare
Lucrarea, integrată în Colecţia Comentarii, are drept punct de plecare textul noului Cod civil şi oferă practicianului informaţia necesară pentru a-l putea înţelege, interpreta şi aplica, atât prin prisma explicaţiilor teoretice, cât şi a trimiterilor la soluţiile din practica judiciară. Structura comentariului, vizând interpretarea textului şi modul său de aplicare, este astfel concepută încât să prezinte o maximă utilitate pentru orientarea cititorului, precum şi pentru promovarea unor soluţii corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudenţial.
Despre colectivul de autori
Autorii sunt renumiţi profesionişti reprezentând atât cadrul instituţional propriu-zis, cât şi cel didactico-practic al sferei juridice. Efortul acestora reprezintă materializarea ideii de familiarizare a practicianului cu noile reglementări din domeniul dreptului civil, privit în sens larg, prin intermediul unui ghid în care pot fi găsite răspunsuri imediate, clare şi relevante.
Despre prima ediţie
În aprilie 2012 apărea prima ediţie a lucrării „Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, prima lucrare de acest gen şi de această anvergură din literatura juridică română:comentariul integral al Codului civil, operă a 29 de autori şi 4 coordonatori, concretizată într-un singur volum, având 2760 de pagini.
Despre a doua ediţie
Necesitatea unei revizuiri parţiale a primei ediţii a apărut relativ repede, după modificarea Codului civil prin Legea nr. 60/2012. Astăzi, însă, situaţia este în mod evident diferită. În primul rând, au apărut „marile” acte normative, înscrise în aceeaşi linie de reformare a legislaţiei, începută odată cu intrarea în vigoare a Codului civil, în 2011: este vorba de noul Cod de procedură civilă şi de noile Coduri penal şi de procedură penală. Apoi, au urmat modificările acestor noi legi importante, dintre care menţionăm mai ales Legea nr. 138/2014.
Aşa fiind, ediţia a doua a lucrării ţine cont nu numai de aceste modificări legislative, ci şi de consideraţiile doctrinare şi, mai ales, de deciziile jurisprudenţei, în acele domenii de reglementare în care judecătorii au fost chemaţi să aplice deja prevederile Codului civil.
Puncte forte
- prima lucrare de acest gen şi de această anvergură din literatura juridică română
- comentariul integral al Codului civil
- acoperire naţională doctrinară fără precedent
- oferă practicianului informaţia necesară pentru a-l putea înţelege, interpreta şi aplica
- structura comentariului vizează interpretarea textului şi modul său de aplicare
- promovarea unor soluţii corecte şi coerente în plan legislativ şi jurisprudenţial
- şcolile de drept importante din România, reunite sub egida NCC
- ghid în care pot fi găsite răspunsuri imediate, clare şi relevante
- deciziile jurisprudenţei în acele domenii de reglementare în care judecătorii au fost chemaţi să aplice deja prevederile Codului civil
- autorii sunt renumiţi profesionişti reprezentând atât cadrul instituţional propriu-zis, cât şi cel didactico-practic al sferei juridice
- bibliografie selectată pe fiecare capitol al Codului civil
- corelaţii legislative sub fiecare articol din Cod
- tabel de corespondenţe
- index alfabetic bogat
Coordonatori şi Autori
BAIAS, Flavius-Antoniu
Conf. univ. dr., Decan al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti
CHELARU, Eugen
Prof. univ. dr., Decan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea din Piteşti, Avocat
CONSTANTINOVICI, Rodica
Doctor în drept, Avocat
MACOVEI, Ioan
Prof. univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept, Avocat
Autori
ALMĂŞAN, Adriana
Conf. univ. dr., Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, Avocat
BOILĂ, Lacrima Rodica
Conf. univ. dr., Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, Avocat
CĂLINESCU, Irina Olivia
Asist. univ. dr., Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, Judecător, Judecătoria Drăgăşani
CERCEL, Sevastian
Prof. univ. dr., Decan al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, Universitatea din Craiova, Avocat
DOBRILĂ, Mirela Carmen
Asist. univ. dr., Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Dre
Limba: romana
Nr. pagini: 2960
Dimensiuni:
An aparitie: 2014
Top 10
-Cărți noi
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
Promoţii
-- 348,00 leiPRP: 369,00 lei
- 739,00 leiPRP: 781,00 lei
- 198,00 leiPRP: 209,00 lei
RECENZII