O istorie a romanilor. De la Tudor Vladimirescu la Marea Unire. (1821-1918)

O istorie a romanilor. De la Tudor Vladimirescu la Marea Unire. (1821-1918) - Iulian Oncescu, Sorin Liviu Damean

…lucrarea de față se dorește a fi, în viziunea autorilor, o sinteză despre istoria modernă a românilor, din punctul de vedere al organizării statale și politico-instituționale.

Fragmente:

Revoluţia românilor din Imperiul Habsburgic (1848-1849)

Izbucnirea revoluţiilor de la Viena (13-15 martie 1848) şi, imediat după aceea, la Pesta (15 martie), anunţa şi românilor din părţile de est ale Imperiului Habsburgic începutul unor frământări care nu-i puteau lăsa indiferenţi. In măsura în care vechile discriminări îi plasaseră într-o situaţie mai grea, aşteptările lor erau mai mari.

Veştile despre revoluţia din Ungaria şi deciziile Dietei revoluţionare maghiare, reunită la Poszony (Bratislava), la 18 martie 1848, au fost primite de români cu un mare interes.

Dieta respectivă a votat o lege de lichidare a dependenţei personale a ţărănimii şi de desfiinţare a clăcii şi zeciuielii, ceea ce, desigur, interesa în cel mai înalt grad şi ţărănimea română din „părţile ungureşti”, din Banat şi chiar din Transilvania, care întrevedea speranţa unei schimbări radicale şi a sorţii sale.

Sancţionarea de către împărat, la 11 aprilie, a desfiinţării iobăgiei în Ungaria şi a existenţei unui Guvern independent maghiar, dovedea oficializarea triumfului revoluţiei maghiare, iar spre sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie românii trecuseră şi ei la primele acţiuni revoluţionare.

La 22 martie 1848, românii din Bucovina ţinuseră deja o adunare populară la Cernăuţi şi constituiseră un comitet de acţiune, în fruntea căruia se remarcau fraţii Hurmuzaki (Eudoxiu, George şi Alexandru).

Ei hotărâseră şi crearea unor gărzi naţionale, în vreme ce Eftimie Murgu, lider al mişcării naţionale a românilor din Banat, trecea la organizarea acţiunii revoluţionare a românilor din această provincie.

In această fază, optimismul românilor în legătură cu intenţiile democratice ale revoluţiei maghiare nu părea a fi umbrit de îndoieli, ei nesesizând o altă hotărâre importantă, care-i privea direct, a Dietei de la Poszony, amintită mai sus. Ea anunţa viitoarea „unire” a Transilvaniei cu Ungaria revoluţionară, act ce rămânea a fi decis de Dieta Transilvaniei, de la Cluj.

In întâmpinarea acestei aşteptări, la 21 martie 1848, o declaraţie a nobilimii maghiare din Transilvania cerea alipirea Principatului Transilvaniei la Regatul Ungariei.

Revoluţia maghiară evolua, astfel, de la început, pe linia mai veche a viziunii „naţiunii unice”, urmărind crearea unui „stat indivizibil” al Ungariei, în graniţele ei vechi (cele medievale), în care drepturile naţiunilor înglobate forţat urmau a fi pur şi simplu nesocotite cu totul.

Pe măsură ce aceste tendinţe aveau să iasă tot mai clar la lumină, reacţia românilor nu a întârziat să se manifeste. Pentru intelectualii revoluţionari români, cu o înţelegere deplină a conceptului naţional şi a intereselor esenţiale ale românilor, abordarea chestiunii identităţii şi drepturilor românilor, de maniera pe care o făcea elita politică maghiară din Transilvania şi din Ungaria, nu era deloc în concordanţă cu aşteptările românilor de la o revoluţie...

Limba: romana
Nr. pagini: 279
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII