Octombrie, ora opt

Octombrie, ora opt - Norman Manea

…Universul concentrationar vazut prin ochii unui copil. Supravietuirea, intoarcerea si sperantele naruite in Patria totalitara, din care nu lipsesc totusi amintirile senine si gesturile tandre ale adaptarii.

Relatarea autobiografica in contextul Marii Istorii accentueaza, implicit, in proza lui Norman Manea avertismentul de a nu ne uita originile, locurile natale, limba materna, fara de care devenim prada usoara a depersonalizarii in iuresul vietii de zi cu zi.

Fragmente:

Fierul de călcat dragostea

O dungă firavă delimita parchetul încăperilor prin care treceam de altă pardoseală, din sticlă subţire. Mi se părea prea deseori în ultima vreme că avansez pe o muchie primejdioasă şi asta fiindcă trecusem deja prin toate - entuziasm şi deznădejdi, revolte şi resemnare.

Trăiam din nou - într-un recul, cu efect întârziat - pândeam, cu încordată panică interioară, momentul când un pas greşit, poate tocmai din frica de a nu greşi, un pas alunecat, insesizabil, m-ar împinge spre pardoseala de sticlă prea subţire, spaima se va transforma brusc şi firesc în paralizia oricărei mişcări, va înceta să-mi bată inima.

Câte un trofeu fals. scurte victorii înşelătoare. Ocoluri inutil încurajatoare mă trezeau sleit, intre pereţii albi, propulsat brusc dincolo de ei, lunecând pe suprafeţe fragile, din sticlă. Mă credeam ferit, uitam, dar era doar aparenţa unei victorii.

Sticla se tot subţiase. eu atât de terorizat de nevoia de a mă simţi în siguranţă, încât credeam că şi răsuflarea o va sparge, mă voi prăbuşi, însângerat. în hăul de care nu mă putuse proteja.

Pardoseala de sticlă mi se părea a fl în toate încăperile care înconjurau cele folositoare, cele unde trebuia să muncesc, să întâlnesc prieteni, să mănânc sau să mă odihnesc. In holuri aşadar, în lift, pe scări, în balcoane. Aveam senzaţia că, oricât m-aş supraveghea, obsedat a nu face un pas greşit, precauţiile rămâneau zadarnice.

Deoarece, comiţând acest pas, într-o mişcare, fără îndoială, reţinută, mărunţită de teamă şi prudenţă, urmările ar fi rezultat mai puţin dezastruoase decât atunci - întâmplare ce mi se părea cu adevărat inevitabilă - când aş fi fost împins spre suprafaţa superficială de sticlă de graba sau neatenţia vreunui trecător, de care m-aş fi lovit fără să vreau, fără să-l pot evita.

...Holul poştei, pustiu, izola de căldura de afară. Cuburile de sticlă ale pardoselei sclipeau răcoros.

Distanţa se micşora, ochii mari şi verzi, privindu-mă cercetător, obsedant, se tot apropiau. Nu ştiam dacă mai am puterea să dau vorbe, să primesc vorbe.

Limba: romana
Nr. pagini: 227
Dimensiuni: 11X18
An aparitie: 2015

RECENZII