Odinioara in Bucuresti

O CASĂ DE ALTĂDATĂ ŞI UN POLCOVNIC

Trăia pe la sfârşitul veacului ai XVIII-lea, pe moşia Colentina, din marginea Bucureştilor, un tânăr slujitor boieresc pe numele lui Gheorghe.

Muncea la curtea stăpânului ca vechil, cu credinţă şi hărnicie, ştiind că astfel mila boierului se va pogorî cândva asupra lui şi va ajunge, cu vremea, la mult dorita cinste şi la avere.

Aşa era obiceiul pe atunci şi tânărul Gheorghe râvnea la starea multor pitari şi serdari, care se ridicaseră din rândurile slugilor boiereşti. Nu a trecut mult şi stăpânul său, boierul Grigore Ghica, cumpănind destoinicia lui Gheorghe, a hotărât să-i dea moşia în arendă.

Erau vremuri tulburi şi un boier mare ca logofătul Ghica trebuia să fie cu ochii în patru la scaunul domnesc de la Bucureşti. Căci se schimbau des stăpânii şi încă mai des hatârul domnilor, ştiut fiind că fieştecare trebuie să se ţină de ei, cum se ţine floarea soarelui după izvorul vieţii şi al belşugului.

Grija lui Gheorghe era a ogoarelor, a oilor, a vacilor şi a cailor; mai trebuia să ţină socoteala morilor, cârciumilor şi heleşteielor. Aduna banii, făcea o parte mare pentru boier şi una mai mititică pentru el.

La soroace se înfăţişa cinstit cu câştigurile, pe care boierul le primea cu mare ighemonicon, şi-l bătea pe umăr făgăduind să nu-l uite. Acum lumea se obişnuise a-i zice Colintineanu, de vreme ce era vechilul boieresc care ţinea Colentina.

Stăpânii lui au binevoit a-i zice tot aşa, ba chiar Domniţa Marioara Hangerli, soţia boierului Ghica, şi cu fiul său i-au dat mai târziu zapise la mână pe numele acesta de Colintineanu.

Se vede treaba că Gheorghe se bucura de mare cinste la slăvitele obraze, fiindcă acea moşie Colentina era de baştina în neamul stăpânului, şi obiceiul cerea ca singur stăpânul moşiei de pe apa Colentinei să se poate numi Colintineanu.

Un fitecine dintre ţăranii născuţi prin satele moşiei n-ar fi îndrăznit să-şi spună Colintineanu, întâi fiindcă nu l-ar fi crezut nimeni şi apoi, fiindcă ştia bine ce necaz l-ar fi păscut!...

Dar în privinţa acestui nume şi a originii arendaşului stăruie o mică taină de familie, pe care nici hrisoavele şi nici za-pisele nu o mai pot dezlega astăzi, dar care lasă slobod gândul să-şi închipuie fel de feluri...

Când i-a venit şi lui vremea, Gheorghe Colintineanu s-a însurat. Negustorea pe moşie un cârciumăraş, anume Şerban, care avea o fată, Elenca.

Lui Gheorghe i-a plăcut fata, a cerut-o, şi cârciumăraşul i-a dat-o. Zestre multă nu avea ea, dar tânărul s-a mulţumit cu puţin, că erau oameni cumsecade. Aceasta s-a întâmplat prin 1805.

Elenca i-a făcut doi copii. Gheorghe Colintineanu nu a avut însă parte nici de copii şi nici de nevastă. După vreo zece ani de căsnicie, a rămas singur. Singur cu munca pe moşia boierească...

Limba: romana
Nr. pagini: 223
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII