Pacatul si starile psihopatologice

Pacatul si starile psihopatologice - Arhim. Simeon Kraiopoulos

…ceea ce trebuie să afle omul, oricare ar fi el, este că păcatul nu este întâi de toate un concept teoretic şi parte a unui discurs religios teologic de care poate să fie total şi justificat dezinteresat, ci este o stare reală sau o multitudine de stări reale care îi afectează viaţa în adâncul ei.

Din multiple motive, păcatul este perceput ca o consecinţă a nerespectării unor convenţii, legi, porunci, canoane. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţeleagă oricine este că păcatul, înainte de orice, este un eşec existenţial, o abatere mai mică sau mai mare de la modul corect sau sănătos de a trăi.

Dacă omul este chemat să trăiască pentru a mânca, a bea, a se distra, a dormi şi nimic mai mult, atunci aşezarea şi rămânerea pe drumul împlinirii echivalează cu a mânca, a bea, a te distra şi a dormi.

Dacă, însă, omul este mai mult decât mâncare, băutură, distracţie şi somn, ceea ce suntem obligaţi să acceptăm tot sub presiunea evidenţelor, dacă omul este de exemplu o fiinţă chemată să iubească şi împlinirea lui vine din a iubi şi a fi iubit, atunci va trebui să accepte că sunt situaţii, stări, lucruri, fapte, care îl menţin pe această traiectorie sau altele care-l abat de la această traiectorie.

Fragmente:

Idei, imagini şi sentimente de factură profanatoare şi terifiantă

Şi continuă preotul, autorul cărţii:

Atunci cănd problema păcatului de neiertat este, ca în cazul precedent, un simptom clar al unei nevroze cataleptice, ea provine, de regulă, din idei, imagini şi sentimente de factură profanatoare şi terifiantă.

Şi la acest aspect trebuie să fim atenţi. Când problema păcatului de neiertat este un simptom al nevrozei cataleptice - când se află cineva, adică, stăpânit de o nevroză - ea provine de cele mai multe ori din idei, imagini şi sentimente de factură profanatoare şi terifiantă, care afectează viaţa omului ca şi cum ar fi o continuă profanare. Iar autorul cărţii ne şi dă câteva exemple.

Poate, în timp ce bolnavul se află în biserică sau este ocupat cu lucruri duhovniceşti, se iscă brusc în interiorul său un impuls necontrolat de mânie împotriva lui Dumnezeu sau de blasfemie împotriva Duhul Sfânt.

Se întâmplă astfel de porniri fără să înţelegem de multe ori de unde vin. Ce să facem? Omul este o taină, un abis. El vine în această lume împovărat.

Apoi, are o foarte mare importanţă în ce condiţii creşte în anii copilăriei. Există în adâncul omului un amalgam de trăiri reprimate, care pot declanşa porniri spontane şi necontrolate.

In momentul în care se duce la biserică să se roage sau să se împărtăşească, îi vin în gând cuvinte blasfemiatoare la adresa lui Dumnezeu sau a Duhului Sfânt.

Atunci când cineva nu ştie aceste lucruri şi nu le poate da o interpretare corectă, crede că a blas-femiat împotriva Duhului Sfânt şi că, prin urmare, a comis un păcat de neiertat, după cum spune Scriptura. Insă dacă găseşte un duhovnic bun, care să-l ajute, se poate salva să nu trăiască sub presiunea şi sub teroarea acestor stări.

Gândurile depresive de natură urâtă, legate de Dumnezeu sau de Duhul Sfânt sau chiar de părinţi, pot copleşi mintea.

Se năpustesc imagini urâte, gânduri sau cuvinte de hulă împotriva lui Hristos, a Duhului Sfânt, a Bisericii, a preotului, a părinţilor. Dacă, din diverse pricini, astfel de gânduri vin în mintea unui adolescent, va crede că a făcut un păcat groaznic, în afara voinţei lui.

Dacă trăieşte vinovăţia şi o reprimă, mai târziu va trăi sentimentul unui păcat de neiertat.

Bolnavul este uimit şi înspăimântat. Şi pe măsură ce se încuibează în mintea lui toate acestea, îşi aminteşte că Evangheliile vorbesc despre păcatul de neiertat şi trage concluzia este vinovat de acest păcat, de vreme ce mintea sa naşte imagini atăt de urâte.

Legat de aceste gânduri, de aceste ispite, trebuie, atât pentru şinele nostru, cât şi pentru ajutorul celorlalţi, cel mai bine este să nu le dăm importanţă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Aşa susţin şi Părinţii Bisericii...


DIN CUPRINS:

Păcatul
Notă introductivă

Partea I Temperamentul

Cele patru temperamente, în accepţiunea lui Galenus
Moştenirea genetică şi mediul înconjurător în formarea caracterului unui om
Temperamentul melancolic
Temperamentul coleric

Temperamentul optimist
Temperamentul flegmatic, înţelegerea fiecărui suflet în parte şi tratamentul compătimitor
Introvertiţi şi extravertiţi
Schizotimici şi ciclotimiei

Să ne purtăm cu copiii în funcţie de temperamentul lor
Fiecare să caute să afle cărui tip aparţine
Referinţe despre tipurile melancolic şi coleric
Optimiştii
Flegmaticii

Partea a II-a Complexul de inferioritate

Oamenii cei mai vrednici de compătimire
Este un om nefericit
Sintagma „complexul de inferioritate”

Limba: romana
Nr. pagini: 191
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2015

RECENZII