Pace, putere, prosperitate - ORISON SWETT MARDEN
DESCRIERE
Pace, putere, prosperitate
ORISON SWETT MARDEN
Pace, putere, prosperitate este o lucrare de excepție, care demonstrează, printre altele, faptul că trupul este doar o extensie a minții și că starea fizică este determinată de gândire, iar dacă suntem bolnavi sau sănătoși, veseli sau triști, tineri sau bătrâni, atrăgători sau neatrăgători, toate acestea sunt direct proporționale cu gradul în care ne controlăm procesele mentale.
De asemenea, cartea ne învață că omul nu trebuie să fie victima mediului său, ci poate fi stăpânul acestuia; că nu există o soartă în afara omului care să-i determine viața și năzuințele; că fiecare persoană poate să-și modeleze propriul mediu, creându-și propria realitate; că leacul pentru sărăcie, starea precară de sănătate și pentru nefericire constă în a ne aduce, prin gândire sistematică, spre uniunea conștientă cu marea Sursă a Vieții Infinite, Sursa abundenței, sănătății și armoniei. Această uniune conștientă cu Creatorul – această acordare cu Infinitul – este secretul păcii, puterii și prosperității.
Pentru ca o persoană să se înalțe, trebuie ca mai întâi să-și înalțe gândirea. Când vom fi învățat să ne stăpânim tiparele de gândire, să ne păstrăm mințile deschise către mărețul flux divin de forță vitală, vom fi învățat secretul fericirii. Atunci o nouă eră se va ivi pentru rasa omenească.
Cuvinte de apreciere pentru carte:
„Am găsit cartea dumneavoastră Pace, putere, prosperitate foarte incitantă și interesantă.”
— Arthur Conan Doyle, scriitor britanic
„Vă mulțumesc în mod special pentru capitolul «Din ce cauză îmbătrânim» din această carte.”
— Andrew Carnegie, om de afaceri și filantrop american
„Am citit cu mare plăcere cartea Pace, putere prosperitate, care este admirabilă. Scrierea unui asemenea volum constituie un serviciu adus neamului omenesc.”
— Charles Edward Russell, jurnalist, editor și activist american, câștigător al Premiului Pulitzer
„Nu am suficiente cuvinte să vă mulțumesc îndeajuns pentru volumul Pace, putere, prosperitate. Precedenta dumneavoastră lucrare, Fii bun cu tine, mi-a fost carte de căpătâi timp de multe luni, iar cea nouă îmi aduce o mângâiere încă și mai mare.”
— Blanche Bates, actriță americană
„Citesc câte un capitol sau două din Pace, putere, prosperitate în fiecare seară. Prezentați o doctrină sonoră, temeinică și atotcuprinzătoare.”
— John Burroughs, naturalist și eseist american
„Capitolul despre dobândirea sănătății prin intermediul gândirii corecte valorează singur zece mii de dolari.”
— Samuel Brill, diectorul cabinetului de avocatură Brill Brothers, din New York.
------------------------------------------------
Din cuprins:
Capitolul 1: Puterea minții de a constrânge trupul
Capitolul 2: Sărăcia, o dizabilitate a minții
Capitolul 3: Legea opulenței
Capitolul 4: Formarea caracterului și întărirea sănătății în timpul somnului
Capitolul 5: Dobândirea sănătății prin gândirea corectă
Capitolul 6: Chimie mentală
Capitolul 7: Rolul imaginației în starea de sănătate
Capitolul 8: Cum ne influențează sugestia sănătatea
Capitolul 9: Din ce cauză îmbătrânim
Capitolul 10: Miracolul încrederii în sine
Capitolul 11: Afirmația și sugestionarea verbală
Capitolul 12: Sugestia distructivă și cea constructivă
Capitolul 13: Îngrijorarea, boala tuturor vremurilor
Capitolul 14: Frica, blestemul rasei umane
Capitolul 15: Autocontrol versus pasiune explozivă
Capitolul 16: Voia bună este medicament divin
Capitolul 17: Mottoul cadranului solar
Capitolul 18: Ceea ce semănăm
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 295,00 leiPRP: 350,00 lei
- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
RECENZII