Parabole contemporane
DESCRIERE
Printre oameni sunt mulţi care-şi zic creştini. Creştinismul nu este o teorie, ci un mod de viaţă. De aceea, a vorbi despre el este inutil cât timp nu se dovedesc, practic, transformările profunde pe care le operează asupra celor ce-l aplică.
A căuta miezul parabolelor creştine şi a-l adapta condiţiilor contemporane reprezintă o trudă la care mulţi ar putea pune umărul. Totuşi, o mare parte se mulţumesc doar cu rugăciuni şi ritualuri care nu pot substitui efortul individual îndreptat spre autocunoaştere şi desăvârşire.
Pentru cei ce consideră că a fi creştin înseamnă a fi OM şi nu un cerşetor de milă, acest drum este o provocare spre descoperirea Universului pornind de la aflarea tainelor fiinţei interioare.
...in marea Armonie Cosmică fiecare entitate îşi concentrează efortul spre propria evoluţie spirituală. Pe Terra, omenirea s-a încolonat într-un marş spre cimitir. Aici nimeni nu aspiră la nemurire şi cunoaştere.
Unii doresc supremaţia lumii fără a înţelege că a conduce o planetă înseamnă responsabilitate bazată pe înţelepciune, nu putere bazată pe bani şi arme, în timp ce alţii şi-au redus scopul vieţii la lupta pentru existenţă.
Câţi oameni mai gândesc?
Câţi mai caută Adevărul?
Câţi mai pot fi recuperaţi din marea masă adormită?
Priviti în jur şi răspundeţi singuri.
CUPRINS:
Prolog
Drumul credintei
Portret de femeie
Pas in doi
Meditatie
Optică
Pasărea de foc
Cărarea
Situaţie
Procesul
Moara
Iluzii
Fotograful
Conversaţie
Strada
Apăsare
Prometeu
Nisipuri mişcătoare
Anotimpul florilor
Scrisoarea
Şcoala
Scaunul
Tezaurul
Ropot de aplauze
Apus de soare
Plâns de copil
Ceremonii
Petale de trandafir
Modă
Scor egal
Fantezie
Secunde
Sensibilitate
Penitenţa
Sforile
Preludiu
Trandafirul
Frica de necunoscut
Podoabe
Efecte secundare
Răscrucea
Podul
Cetatea
Barca
Crestele
început de poveste
Cronică anonimă
Caiet de notiţe
Jurnal de bord
Perfidie
Cerc Închis
Cor de îngeri
Stropi de lumină
Horoscopul matinal
Absenţe
Misterele alchimiei
Magia zilelor noastre
Apel nocturn
Matrimoniale
Muzeul figurilor de ceară
Lecţii de diplomaţie
Temă cu variaţiuni
Floarea de colţ
Paradis
Final de carte
Limba: Romana
Nr.pagini: 354
Dimensiuni:
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
- 55,25 leiPRP: 65,00 lei
Promoţii
-- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
- 55,25 leiPRP: 65,00 lei
RECENZII