Parintii toxici - vindeca-ti ranile din copilarie si reia controlul asupra vietii tale

PRP: 44,00 lei

Diferență: 4,40 lei

Disponibilitate: stoc limitat

adaugă în coș

Autor: Susan Forward, Craig Buck

ISBN: 978-606-756-021-3

Editura: ADEVAR DIVIN

Anul publicării: 2017

Pagini: 312

Format: 13X20

Categoria: Carti Psihologie, Sociologie

DESCRIERE

Parintii toxici - vindeca-ti ranile din copilarie si reia controlul asupra vietii tale

Susan Forward, Craig Buck

... părinţii noştri plantează în noi seminţe mentale şi emoţionale, care cresc odată cu noi. În unele familii, aceste seminţe dau roade precum iubirea, respectul şi independenţa, dar în multe altele, ele se dovedesc a fi seminţe ale fricii, obligaţiei şi vinovăţiei.

Dacă faci parte din al doilea grup, această carte îţi este destinată. După ce ai crescut şi ai devenit adult, aceste seminţe s-au transformat în nişte buruieni invizibile care ţi-au năpădit viaţa în maniere pe care nu ţi le-ai fi imaginat niciodată.

Este posibil ca ele să îţi fi afectat relaţiile, cariera sau familia, dar mai presus de toate, încrederea în sine şi preţuirea de sine.

Scopul pe care mi-l propun eu în această carte este să te ajut să descoperi şi să smulgi din rădăcini aceste buruieni.

Fragmente:

Nu trebuie să ierti

Probabil că te întrebi deja: „Nu constă primul pas în iertarea părinţilor mei?" Răspunsul meu este: nu. Este posibil ca el să te şocheze, să te înfurie, să te dezamăgească sau să îţi inducă o stare de confuzie, căci pe toate canalele ni se spune exact opusul: că iertarea este primul pas care conduce la vindecare.

In realitate, nu este necesar să îţi ierţi părinţii pentru a te simţi mai bine în pielea ta şi pentru a-ţi schimba viaţa în bine!

Ştiu că această afirmaţie contrazice câteva din cele mai populare principii religioase, spirituale, filozofice şi psihologice.

Potrivit eticii iudeo-creştine, „a greşi este omeneşte, dar a ierta este o calitate divină”. De asemenea, sunt perfect conştientă de faptul că există experţi din diferite profesii care cred sincer că iertarea nu numai că este primul pas, dar chiar că este singurul pas necesar pentru a ajunge la starea de pace interioară. Personal, nu cred nici pe departe aşa ceva.

La începutul carierei mele credeam şi eu că iertarea oamenilor care te-au rănit, îndeosebi a părinţilor, reprezintă un aspect important al procesului de vindecare.

Prin urmare, mi-am încurajat numeroşi clienţi (mulţi dintre ei abuzaţi grav în copilărie) să îşi ierte părinţii cruzi sau abuzivi. De altfel, mulţi dintre clienţii mei au venit la terapie afirmând că şi-au iertat deja părinţii toxici, descoperind însă că acest lucru nu îi face să se simtă cu nimic mai bine.

Niciunul din simptomele lor nu a dispărut în urma iertării. Cu alte cuvinte, aceasta nu i-a condus la vreo schimbare cât de cât semnificativă şi de durată. Dimpotrivă, mulţi dintre ei au început să se simtă chiar mai inadecvaţi decât înainte, spu-nandu-mi lucruri de gen: „Poate că nu mi-am iertat suficient părinţii", „Pastorul meu îmi spune că nu i-am iertat sincer în inima mea" sau „Oare chiar nu pot face nimic ca lumea?"

Prin urmare, am început să analizez serios conceptul de iertare, întrebându-mă dacă nu cumva acesta împiedică progresul clienţilor mei, în loc să îl favorizeze.

Am ajuns astfel să înţeleg că există două aspecte ale iertării: renunţarea la nevoia de răzbunare şi absolvirea părţii vinovate de responsabilitatea sa. Nu am avut nicio problemă în a accepta ideea că oamenii trebuie să renunţe la dorinţa de răzbunare.

Aceasta reprezintă o motivaţie normală, dar negativă, care conduce la fantezii obsesive referitoare la obţinerea satisfacţiei prin producerea unui rău fostului abuzator.

Mai mult decât atât, ea conduce la foarte multă frustrare şi nefericire, nefavorizând deloc adevărata stare de echilibru emoţional, în pofida satisfacţiei de moment la care poate conduce răzbunarea, ea nu face decât să agite şi mai tare haosul emoţional care caracterizează relaţia copil-părinţi, facându-l pe primul să piardă foarte mult timp şi foarte multă energie.

Renunţarea la dorinţa de răzbunare este dificilă, dar reprezintă cu siguranţă un pas necesar în vederea procesului de vindecare...

...

Capcana iertării

Unui dintre cele mai periculoase lucruri legate de iertare este că aceasta îţi subminează capacitatea de a te elibera de emoţiile acumulate. Cum ţi-ai mai putea recunoaşte vreodată mânia acumulată împotriva unui părinte dacă îl ierţi anticipat?

Responsabilitatea nu se poate orienta decât fie în exterior, către cei care te-au rănit, fie în interior, către tine însuţi. Cineva trebuie să fie responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat. Prin urmare, este posibil să îţi ierţi părinţii, dar să sfârşeşti prin a te urî cu atât mai mult pe tine însuţi.

Am remarcat de asemenea că mulţi dintre clienţii mei se grăbesc să îşi ierte părinţii numai pentru a evita partea cea mai dureroasă a terapiei. Ei cred că prin iertare pot găsi o scurtătură către adevărata vindecare, simţindu-se mai bine. Am avut câţiva clienţi care şi-au „iertat” părinţii, au renunţat la terapie, după care s-au scufundat încă şi mai puternic în depresia şi în anxietatea lor.

Unii dintre aceştia s-au agăţat de fantezia potrivit căreia: „Tot ce trebuie să fac pentru a mă vindeca este să îmi iert părinţii. In acest fel, mă voi bucura de o sănătate psihică mai bună şi totul se va termina cu bine pentru toată lumea, ne vom îmbrăţişa cu toţii, iar eu voi fi în sfârşit fericit.”

Cei mai mulţi dintre ei au descoperit însă că promisiunea goală a iertării nu i-a condus decât la o dezamăgire foarte amară. Unii dintre ei au experimentat o mulţumire iniţială, dar aceasta nu a durat foarte mult, căci în realitate nu s-a schimbat nimic în privinţa sentimentelor lor profunde sau în interconexiunile lor cu restul familiei...

CUPRINS:

Introducere... 1

PARTEA ÎNTÂI:
Părinţii toxici

Capitolul 1
Părinţii Divini: Mitul părinţilor perfecţi... 15

Capitolul 2
"Faptul că nu ai vrut să mă răneşti nu înseamnă că nu m-a durut"
- Părinţii inadecvati... 31

Capitolul 3
"De ce nu mă lasă să îmi trăiesc propria mea viaţă?"
- Controlorii... 47

Capitolul 4
"Nimeni în această familie nu este alcoolic"
- Alcoolicii... 69

Capitolul 5
Vânătăile nu se văd, dar există în interior
- Abuzatorii verbali... 91

Capitolul 6
Uneori, vânătăile se văd inclusiv în exterior
- Abuzatorii fizici... 111

Capitolul 7
Trădarea supremă
- Abuzatorii sexuali... 131

Capitolul 8
De ce se comportă părinţii în acest fel?
- Sistemul familial... 155

PARTEA A DOUA:
Preia din nou controlul asupra vieţii tale

Capitolul 9
Nu trebuie să ierţi... 171

Capitolul 10
"Acum sunt adult. De ce nu mă simt insă astfel?"... 177

Capitolul 11
începutul autodefinirii de sine... 189

Capitolul 12
Cine este de fapt responsabil?... 199

Capitolul 13
Confruntarea: Calea către independenţă... 217

Capitolul 14
Vindecarea rănilor incestului... 251

Capitolul 15
Ruperea cercului vicios... 281

Epilog - Renunţarea la luptă