Pasi catre tine insuti

thumb
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 351

DESCRIERE

Pasi catre tine insuti. Vindecarea cauzala - Maria Timuc

Călugărul sfânt şi călugărul păcătos

Se spune că Dumnezeu s-a gândit într-o zi să urmărească doi călugări cu toată atenţia şi să vadă care dintre ei ar merita să ajungă în Rai. Unul era mâncăcios, avea o burtă cât toate zilele, mai azvârlea şi priviri îngăduitoare către frumuseţile din jur.

Altul postea cu înverşunare, se ruga toată ziulica, respecta canoanele, dar se uita chiorâş la păcătoşi.

De câte ori vedea unul care nu posteşte, călugărul gândea: „Uite ce păcătos, ce netrebnic, eu mă chinui să postesc şi să fiu pe placul lui Dumnezeu, iar ăsta e o lichea!”. Şi aşa, călugărul nostru purta ranchiună oricui ieşea din tiparele lui mentale despre ce era bine.

Celălalt, mâncăciosul, mânca şi bea şi de aceea privea cu îngăduinţă către viciile altora: „Lasă, zicea el, că nici eu nu mă pot abţine!” El nu blama, nu judeca şi nu dispreţuia pe nimeni, aşa că sufletul lui era curat.

Şi-n cele din urmă Dumnezeu a hotărât să-l ia în Rai pe călugărul păcătos, tocmai pentru că el avea suflet bun.

Diferenţa dintre călugărul sfânt şi călugărul păcătos este aceea că unul este sfânt la suprafaţă, în aparenţă, şi altul este sfânt în interior. Cel aparent sfânt păcătuieşte prin răutate, ranchiună şi dispreţ, prin trufie şi judecată, pe când cel aparent păcătos se sfinţeşte prin toleranţă, îngăduinţă, acceptare şi non judecată.

Vedem dar că „a posti” poate fi bine pentru trup, dar dacă facem din asta un prilej de judecată a păcătoşilor, un prilej de pizmă şi de ură, păcatul e gata înfăptuit. In loc de post ne putem gândi la orice alt lucru bun pe care-l facem, dar alţii îl ignoră.

Uneori viciul propriu te face mai îngăduitor cu viciile altora, ceea ce nu înseamnă că viciul trebuie urcat la rang de virtute, nici că bunătatea sufletului trebuie să devină o scuză pentru perpetuarea viciilor.

Să privim însă către trăirile noastre ori de câte ori ni se pare că suntem mai buni şi mai presus decât alţii, poate fi un pas simplu care nu ne duce neapărat în Rai, dar ne ajută să preţuim bunătatea.

Este adevărat că răutatea pare împânzită pe toate gardurile şi drumurile, dar interesul mare pentru ea ne trădea-ză postura de călugări aparent sfinţi.


Rugăciunea Inimii

Părintele Cleopa, părintele Arsenie Boca, precum mulţi alţi sihaştri au folosit „Rugăciunea Inimii”, numită şi Rugăciunea Minţii sau Rugăciunea Minţii în Inimă. „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; aceasta-i Rugăciunea Inimii.

Acesta-i conţinutul „scurt”, dar puternic al tainicei rugăciuni, poate singura dintre toate rugăciunile ortodoxe care implică respiraţia. „Fiindcă noi nu putem fi contemporani cu Iisus, este Iisus contemporanul nostru pe veacuri.

Inspirăm atotprezenţa Sa în Prea Sfânt Numele Său şi expirăm aerul stricat al păcatelor noastre. Inspiri Duhul Sfânt şi Duhul lui Dumnezeu şi expiri duhul rău din tine'' explică părintele Arsenie Boca, dezvăluind astfel rostul minunatei rugăciuni.

Numele ei - adică Rugăciunea Inimii sau a Minţii - îi exprimă puterea de a crea legătura minţii noastre cu inima. Cheia este chiar Numele sfânt al lui Iisus, care - repetat iară oprire - întrerupe fluxul minţii negative, frânge duhul minţii lumeşti şi restabileşte comuniunea interioară cu Dumnezeu.

Mulţi călugări o spun neîncetat, indiferent ce ar face. Dacă se plimbă, dacă gătesc, curăţă cartofi, sapă grădina sau privesc răsăritul de soare, ei rostesc rugăciunea, şi asta pentru ca inima şi mintea să nu rătăcească prin lume.

Un film rusesc excepţional, „Ostrovul”, are ca subiect principal tocmai „Rugăciunea Inimii”, care - spusă neîncetat  transformă un om de rând intr-un sfânt.

Printre darurile tainicei rugăciuni se numără vederea în Duh sau clarviziunea, dar aceasta-i doar o consecinţă firească a rugăciunii, ea şi sfinţenia, şi nu scopul ei.

Această minunată şi puternică rugăciune, rostită fără încetare, poate fi de folos oricărui om de rând, în toate împrejurările vieţii...


Limba: romana
Nr. pagini: 351
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0333 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.