Penultimul vis

Penultimul vis - Angela Becerra

…trecuseră săptămânile şi, după cele întâmplate la Gannes, Aurora Villamari era mai descumpănită ca oricând. Evita să răspundă la telefoanele pe care Andreu i le dădea pe mobil cu speranţa şi disperarea, sentimente contradictorii, de a înceta s-o mai sune. Se temea de iubirea asta.

In noaptea de vis de la hotelul Carlton, avusese certitudinea că, dacă ar rămâne acolo, s-ar putea pierde pe sine pentru totdeauna; că s-ar putea pierde în nebunia de a rămâne fără voia ei pradă emoţiilor... nişte emoţii atât de intense încât, fiindcă nu le simţise niciodată, nu le stăpânea şi, pentru că nu le stăpânea, o speriau.

Din pricina asta fugise în zori de propria umbră, fără a-l trezi şi fără a-i lăsa vreun bilet şi luase primul autocar care o adusese înapoi la Barcelona, la anevoioasa şi terna ei realitate; la siguranţa ei.

Se ducea mai departe cu punctualitate la lecţiile cu Borja, făcând mari eforturi să se concentreze şi fără să cunoască legătura filială cu Andreu. Băiatul acela era adorabil şi, încetul cu încetul, i se strecurase în suflet.

Voia să facă din el un mare pianist şi era sigură că va reuşi, fiindcă se străduia cu toată fiinţa lui; putea chiar să ajungă un mare compozitor.

Trebuia doar să-l motiveze şi să-i insufle puţină siguranţă, şi ea îndeplinea cu cea mai mare plăcere sarcina asta care, de fapt, le revenea părinţilor.

Fugea acum cu hotărâre neclintită de întâlnirile sale sporadice cu Ullada, în apartamentul din Born. Ii era teamă că inspectorul, cu mirosul lui de copoi, ar putea bănui că ea avea o legătură cu Andreu, bărbatul pe care de atâtea ori îl criticaseră împreună, necruţător.

Nu se vedea pe sine justificându-şi sentimentele în faţa celui care îi arătase o prietenie dezinteresată şi un devotament nemărginit.

Şi nici nu avea atâta încredere în el pentru a-i dezvălui ceva ce ea însăşi nu reuşea să înţeleagă. Deşi îi plăcea să se ducă acolo şi să cânte la pianul acela unic, hotărâse să dispară, cel puţin până avea să-şi limpezească ideile.

Relaţia cu bărbatul ei — dacă se putea numi relaţie - se reducea la mâncarea la cuptor pentru prânz şi cina la zece seara în familie, unde fata lor era singura care vorbea.

De când se întorsese avea insomnii. Andreu îi ocupa toate gândurile şi pe deasupra o chinuia o întrebare obsedantă, ce-i făcea viaţa amară...

Şi dacă Andreu e fratele ei?

Limba: romana
Nr. pagini: 442
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII