Îmi amintesc că în vremurile bune de demult, pe când eram copil, toate poveştile aveau aceeaşi intrigă: prinţesa cea frumoasa era atracţia cetăţii, toţi bărbaţii o voiau, unii erau băieţi răi dar prinţul cel frumos îi nimicea pe cei care n-o meritau şi prinţesa îi cădea în braţe plină de recunoştinţă apoi se îndrăgosteau unul de altul, se căsătoreau şi...
    Când înşir toate acestea în timpul conferinţelor mele, pot conta întotdeauna pe audienţă pentru a termina povestea în locul meu. Toţi ştim că prinţul şi prinţesa trăiau întotdeauna „fericiţi până la adânci bătrâneţi'', 

nu-i aşa?
    Dar aţi observat vreodată că toate poveştile se termină în momentul căsătoriei? Ele nu se ocupă nici măcar de luna de miere, darămite de trauma descoperirii că persoana aleasă nu este deloc asemănătoare ţie şi nu este de acord cu tine nici măcar în privinţa unor lu¬cruri elementare de felul modului în care ungi untul pe pâinea prăjită.