Postul negru, o noua terapie

Postul negru, o noua terapie - Thierry de Lestrade


…si dacă postul ar fi o metodă simplă şi eficientă pentru tratarea multor boli?

Ideea este cu adevărat provocatoare, ba chiar scandaloasă pentru unii susţinători ai dogmei medicale. Şi, totuşi, studiile ştiinţifice despre post nu lipsesc: începând cu doctorul Henry Tanner, care a postit timp de patruzeci de zile în 1880, la New York - supravegheat fiind de confraţii săi - până la biologul american Valter Longo care, în prezent, supune postului şoareci suferinzi de cancer şi obţine rezultate uimitoare.

De exemplu, câtă lume ştie că cercetătorii şi medicii ruşi au salvat mii de pacienţi, începând cu anii '50, cu ajutorul postului?

Fragmente din carte:

Intrebări ridicate de postul terapeutic, o lucrare unică

Articolul, bazat pe fapte, este prima urmă a unei priviri „exterioare", occidentale, asupra lucrărilor lui Nikolaev. In societatea închisă care era Uniunea Sovietică din acele vremuri, în care schimburile cu Vestul simt o excepţie şi foarte reglementate, astfel de mărturii sunt rare şi preţioase.

Stilul lui Seeger este destul de rece, nu se poate intui ceea ce gândeşte jurnalistul despre aceste experimente. Cu toate acestea, îi par destul de credibile pentru a le relata fără niciun strop de ironie (exceptând, poate, titlul, dar ne putem gândi că a fost ales la Los Angeles).

Articolul este un semn: permiţându-i lui Seeger să viziteze Institutul Psihiatric şi să discute cu Nikolaev, oferind lumii „exterioare" imaginea sistemului lor de sănătate, autorităţile sovietice „oficializează" oarecum metoda cure prin post.

Este o victorie considerabilă pentru Nikolaev. Mai târziu, alţi doi americani, un psihiatru şi un biolog, vor putea petrece câteva luni în calitate de observatori ai Institutului Psihiatric.

Şi vor publica două articole în reviste de specialitate-: Recunoaşterea apare la puţin timp după publicarea unu: prim bilanţ ştiinţific elaborat într-o lucrare colectivă apărută la Moscova, în anul 1969, întrebări ridicate de postul terapeutic.

Vasta lucrare colectivă adună cincisprezece ani de experienţă clinică; fiecare dintre cele patru părţi a fost supravegheată un specialist al diferitelor secţiuni abordate: partea clinică condusă de Nikolaev), neuropsihologia, fiziopatologia şi biochimia postului sunt amănunţit studiate.

Care este ambiţia?

Evidenţierea mecanismelor postului, găsirea explicaţiilor u procesele terapeutice puse în aplicare. Nimic similar nu a —ai fost încercat până acum, în nido altă ţară. Ansamblul da-telor strânse de către cercetătorii sovietici, fiecare în domeniul său, este considerabil.

Nikolaev s-a concentrat pe partea cea mai delicată a lucră-rii explorarea aplicării postului în bolile psihice. Fără munci de laborator, fără măsurători. Confruntarea cu „sufletul uman", intrarea pe tărâmul mişcător unde nimic nu este sigur, unde eşecuri inexplicabile urmează refacerilor spectaculoase.

Dar Nikolaev se defineşte ca un om de ştiinţă. Spre deosebire de Shelton şi o întreagă generaţie de cadre medicale ieşite de pe băncile şcolilor americane de naturopatie şi igienism, pregătirea sa medicală este una clasică.

Aplică metodele „raţionale" ale adversarilor. Iată în ce constă forţa, credibilitatea sa in faţa opozanţilor. Astfel, „raţionalul" trece prin acumularea ie cazuri clinice şi analiza lor pentru a răspunde la o serie de întrebări. Este eficace o astfel de terapie? Dacă da, pentru ce forme de patologii?

Cum funcţionează?

Dar apariţia noilor tratamente complică misiunea lui Nikolaev. Când a început experimentele clinice, descoperirea primelor neuroleptice (în special clorpromazina, comercializată de laboratoarele Rhone-Poulenc în anul 1952) anunţa o adevărată revoluţie în domeniul psihiatriei....

Limba: romana
Nr. pagini: 287
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII