Povestiri de iarnă

thumbthumb
Preț: 37,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 320

DESCRIERE

Recunoscută pe plan internaţional drept o mare povestitoare a secolului XX, Karen Blixen (pseudonim literar Isak Dinesen) a fost nominalizată de mai multe ori la Premiul Nobel pentru literatură.

Întâlnirile cu povestirile lui Karen Blixen sunt prilejuri de evadare din imediat şi de refugiu în sanctuarul amintirilor. Vocea autoarei este pe rând veselă şi elegiacă, visătoare şi realistă, rafinată şi directă, iar literatura ei vorbeşte inimii, scoţând la iveală întâmplări cu tâlc, petrecute în lumina blândă a apusului sau printre stropii de rouă ai zorilor. Temele locale, explorarea filonului fantastic şi elementele romantice rotunjesc un volum scris sub imperiul recuperării urgente a trecutului.

Un scriitor care se îndoieşte de vocaţia sa îşi părăseşte într-o seară soţia, iar întâmplările nopţii îi dezvăluie drumul de urmat. Dragostea unei mame îi arată stăpânului locului cât de neputincios este. Soarta unui rege este pecetluită în coliba unui umil pescar. În cele unsprezece povestiri din acest volum, scrise după întoarcerea din Kenya şi în timpul ocupaţiei naziste, Karen Blixen îmbină elemente din literatura gotică, spectaculosul peisajelor Scandinaviei de altădată şi portrete demne de eroii unui tărâm legendar. Indiferent de subiect, liantul acestor texte este nostalgia faţă de copilăria petrecută în ţara natală.

Limba: romana
Nr. pagini: 320
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0317 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.