Pretul aurului. Sinceritate incomoda. Memoriile unei campioane olimpice
DESCRIERE
Pretul aurului. Sinceritate incomoda.
Memoriile unei campioane olimpice
Maria Olaru
Dragă cititorule, îţi propun să facem cunoștinţă. Eu sunt Maria. Maria Olaru, gimnasta… Dar dacă vrei să mă cunoşti mai bine pe mine, Maria, sportivul şi omul deopotrivă, trebuie să ai răbdare. Viaţa mea nu se poate povesti în 34 de rânduri, atâtea câţi ani am. Asta pentru că în aceşti 34 de ani mi s-au întâmplat atâtea lucruri cât într-o viaţă de om. Aşadar, îţi voi spune povestea mea…
Cum am ajuns să fac gimnastică? A fost o pură întâmplare… Ba nu! Pentru că, așa cum am aflat de la un înțelept, nimic important, pe lumea asta, nu e întâmplător…
Sportul m-a format şi m-a pregătit pentru viaţă, contribuind mult la integrarea mea în societate, conferindu-mi în acest sens calităţi indispensabile. Ca fostă sportivă de înaltă performanţă sunt obişnuită cu disciplina, programul riguros, călită psihic în numeroasele antrenamente şi competiţii, cunoscând deopotrivă gustul dulce al victoriei şi pe cel amar al înfrângerii. Sportul m-a consacrat şi tot ceea ce sunt astăzi, datorez sportului.
Asta sunt, asta este povestea mea.
Maria Olaru
Maria Olaru
Maria Olaru s-a născut la 4 iunie 1982, la Fălticeni și la numai 7 ani a început pregătirea la CSS „Cetate” Deva, la 500 km de casă.
În 1998 a devenit campioană europeană cu echipa şi a obținut locul II la sărituri (Sankt Petersburg); în același an s-a clasat a doua la individual compus la Goodwill Games (New York).
În 1999, la Tianjin, a obținut titlul de campioană mondială absolută la individual compus, locul I cu echipa şi locul III la sărituri.
În 2000, la Olimpiada de la Sydney, a obținut medalia de aur cu echipa şi de bronz la individual compus.
După încheierea carierei sportive, Maria Olaru a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport și masteratul de Management în Sport (Facultatea de Ştiinţe Economice), ambele în cadrul Universității de Vest din Timişoara, și a urmat numeroase cursuri de perfecționare.
Antrenor și arbitru de gimnastică artistică, cadru universitar timp de 10 ani la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea de Vest, prezentator de știri sportive la Pro TV Timișoara și TVR Timișoara, comentator sportiv la TVR, corespondent la Gazeta Sporturilor și ProSport.
A antrenat la Bart Conner Academy în Norman, Oklahoma, USA și Klagenfurt, Austria, profesor de gimnastică artistică în Programul de Promovare a Sportului în Malaesia, la Penang.
Membru al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Timiş. A participat la campanii de promovare a sportului. A fost invitată la Academia Olimpică Internațională ca studentă (2005), campioană olimpică (2009) și director de filială (2014).
A fost decorată cu medaliile „Serviciu Credincios” în Grad de Comandor (1999) și Ordinul „Meritul Sportiv”, clasa I (2008).
„Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineaţă am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic. Când a văzut d‑nul Cărpinişan că fac prost la treişaizeci, a început să mă bată.
Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în faţa lui în poziţie de drepţi şi iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele şi iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare.
Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste faţă şi m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare.
Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii şi faţa. La ochi eram puţin vânătă”, este o altă mărturie șocantă a fostei gimnaste.
Maria Olaru își amintește și de momentul în care tatăl unei colege a intrat în sala de sport de la Deva, fiind chemat de Octavian Bellu şi Mariana Bitang. Cei doi erau furioşi după ce au prins-o pe sportivă că le dădea dulciuri celorlalte fete...
------------------------------------
... acolo, în sală, pe aparatul numit sol, în faţa tuturor, tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei.
A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini.
De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam să mă opresc, în ciuda atenţionărilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor.
Boceam cu ciudă, cu o umilinţă neputincioasă. Mă gândeam dacă, într-o asemenea situaţie, tatăl meu ar fi procedat la fel.
Nu, exclus! La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?».
Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!…
Limba: romana
Nr.pagini: 244
Dimensiuni: 14X20
An aparitie: 2016
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 17,00 leiPRP: 20,00 lei
- 17,00 leiPRP: 20,00 lei
- 29,75 leiPRP: 35,00 lei
RECENZII