Printesa Lupilor

PĂDUREA

„Dă-mi mâna, Sophie, Trebuie să plecăm!“

Era vocea tatălui ei. Nu îl putea vedea, dar ştia că avea pârul răvăşit şi că era îmbrăcat în paltonul lui uzat, acela cu tivul care atârna precum o aripă zdrenţuită.

O apucă de mână, ţinând-o strâns, şi alergară împreună prin pădurea argintie, ca de cleştar, Ea ştia încotro se îndreptau. Mereu spre acel aşi loc ~ unul creat de poveştile, visele şt amintirile lui.

Când ajunseră la marginea pădurii, se opriră, Din gură le ieşeau aburi, iar zăpada cădea peste ei ca o perdea grea de dantelă. Fulgi mari cât fluturii pluteau dinaintea ochilor ei,

„Aşteaptă, Sophie, zise el. Se apropie, O vezi?“

El chema o femeie tânără, îmbrăcată într-o mantie lungă şl cu faţa ascunsă sub glugă. Sophie zări o şuviţă de păr blond-închis. Era acoperită cu fulgi de zăpadă care se transformau în diamante, In timp ce ea o privea.

„Cine este?“

Nu auzi răspunsul tatălui ei, însă el o strânse şi mai tare de mână şi începu să-i cânte... acea melodie minunată ale cărei cuvinte ea le uitase. Sophie vru să îl întrebe pe tatăl ei despre acea femeie, însă cântecul începu să se transforme în poveste. I-o spunea mereu.

Era iarnă. Ningea. O fetiţă se pierduse în pădure. Şi Sophie simţi cum inima i se face cât un purice — un lup...

Văzu cum tatăl ei îşi desprinde mâna dintr-a ei.

„Nu mă părăsi!“

Dar el nu mai era acolo. Tristeţea şi fiica se amestecară cu fulgii de zăpadă, acoperind totul.

— Sophie!

Nu! Vocea aceea era dintr-o altă lume. Nu vru să răspundă.

îşi afundă faţa în pernă, încercând să se reîntoarcă în pădure. Să rămână în acel tărâm ciudat al viselor, unde putea simţi aerul rece şi proaspăt, un amestec de mentă şi diamante... şi pădurea care o înconjura... unde putea auzi scârţâitul zăpezii sub picioare...

— Eşti trează?

Sophie oftă şi netezi cu mâna cearşaful, de parcă ar fi vrut să îndepărteze zăpada.

— M-am trezit, Delphine.

încercă să nu pară morocănoasă. însă începea o nouă zi la Colegiul pentru fete New Bloomsbury şi nu putea da înapoi. Era prea târziu pentru vise.

Se întoarse pe spate şi se holbă la tavan. De ce era viaţa atât de plictisitoare? De ce internatul părea atât de... bej? Privi pe rând cele trei dulapuri înguste, cele trei noptiere şubrede şi cele trei birouri şi scaune scrijelite şi îşi dori... altceva.

Ceva frumos, oricât de nesemnificativ ar fi fost. Ramuri uriaşe de cireş înflorit într-o urnă de agat...

Limba:Romana
Pagini: 227
Dimensiuni: 13X20
Data aparitiei:2015

RECENZII