Propaganda in razboi

Propaganda in razboi - Calin Hentea

Acţiuni de propagandă românească externă.

Directivele şefului statului, generalul Ion Antonescu, din 17 septembrie 1940, detaliate, apoi, în şedinţa Consiliului de miniştri din 21 septembrie 1940, impuneau o acţiune concertată a tuturor canalelor de propagandă şi comunicare prin presă, în scopul susţinerii unei campanii naţional-patriotice.

Aceasta avea drept obiectiv principal unirea tuturor românilor în faţa situaţiei dramatice a ţării, precum şi combaterea acţiunilor subversive îndreptate împotriva neamului românesc.

In acest context, Ion Antonescu considera că era inoportun să se scrie în presă despre anumite „mizerii româneşti", pentru „a nu ne da în stambă pentru propaganda străină" (Opriş, 1999, p.15).

Una dintre procupările majore ale Ministerului Propagandei, în 1941, a fost susţinerea în cercurile influente din Germania a drepturilor româneşti asupra Ardealului şi contracararea acţiunilor Budapestei.

In acest scop, s-a dispus tipărirea a 20 de cărţi şi broşuri scrise de personalităţi în domeniu, s-a editat albumul Siebenbürgen în două volume, iar scriitorul german Walter Hoflman, profesor de economie politică şi maior la Misiunea economică germană de la Bucureşti, a publicat lucrarea Rumänien von heute(Opriş, 1999, p. 163).

Mai mult decât atât, odată cu înfiinţarea „Biroului păcii", în ianuarie 1942, Mihail Antonescu a dispus ca la fiecare serviciu de presă din străinătate să fie detaşat şi câte un specialist care să susţină punctul de vedere românesc, iar corespondenţii de presă să fie transformaţi „discret" în agenţi de propagandă (Anton, 2007, pp. 105-106).

In ceea ce priveşte marea masă a cetăţenilor români, aceştia trebuiau convinşi asupra variantei oficiale privind mersul general al războiului şi perspectivele ţării dar mai ales era necesară inocularea unui spirit antidefetist - indispensabil pentru susţinerea efortului de război ce se profila, precum şi stăvilirea dezagregării morale şi formării unor curente de opinie contrare obiectivelor naţionale proclamate de regimul antonescian.

Nu a fost deloc simplu pentru propaganda germană să cucerească, dacă nu simpatia pentru cel de-al Treilea Reich, atunci, măcar neutralitatea opiniei publice româneşti. De la Cuza încoace, chiar dacă aveau o dinastie de origine germană, românii se ataşaseră profund de Franţa şi, apoi, de Anglia, pe care le priveau drept aliaţi naturali, tot aşa cum Germania şi fosta Austrie (încorporată de cel de-al Treilea Reich prin Anschluss) erau eternul rival împotriva căruia luptase în Primul Război Mondial şi care tocmai îi impusese cu forţa rapturile teritoriale ale Dictatului de la Viena şi ale tratatului cu Bulgaria, de la Craiova.

Cu toate că mareşalul Ion Antonescu nu înceta să transmită naţiunii române insistente şi patetice mesaje privind încrederea şi sprijinul de care se bucura din partea marelui Fuehrer, românii continuau să asculte BBC-ul, fiind mult mai dispuşi să-l creadă pe Churchill decât pe Hitler.

In plus, acţiunile autonome, de după 1940, ale Grupului Etnic German şi ale Partidului Naţional-Socialist German din România creau îngrijorare şi nemulţumire, la fel ca şi „politica tăcerii" faţă de Ungaria, impusă tot de Berlin. în aceste condiţii, unul din principalele obiective ale propagandei germane în România era contracararea celei britanice, pentru a preveni astfel o desprindere din Axă.

In acest scop, situaţia Marii Britanii era prezentată, în mod constant şi exagerat, drept catastrofală, simultan cu prezentarea înfrângerilor germane drept victorii. Multă monedă a bătut propaganda germană pe aşa-zisa izolare a Marii Britanii faţă de întreg continentul european, aflat sub controlul Germaniei naziste.

Au fost vizate - pentru a fi neutralizate propagandistic - şi acţiunile unor lideri de opinie (precum Pamfil Şeicaru) sau curentele politice româneşti potrivnice Reich-ului şi războiului din est (precum cele ale lui Iuliu Maniu, 1873-1953).

Una dintre liniile de forţă ale Berlinului faţă de principalul său aliat din Europa, după căderea lui Mussolini a fost aceea că „nu România luptă pentru interesele lui Hitler, ci Germania şi România luptă în comun pentru viaţa şi viitorul lor", teză ce se cupla perfect cu sloganul „războiului sfânt împotriva bolşevismului", promovat de Ministerul român al propagandei, controlat de Mihai Antonescu....

Limba: romana
Nr. pagini: 533
Dimensiuni: 17X24
An aparitie: 2015

RECENZII