Psihogenealogia si ranile din familie

thumbthumb
Preț: 50,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 296
Format: 13x20

DESCRIERE

Psihogenealogia si ranile din familie


Trăim plătind datoriile strămoşilor şi neştiind că facem acest lucru. Astfel, viaţa nu ne mai aparţine, iar drama existenţei noastre devine cu atât mai greu de suportat, cu cât ceea ce ni se întâmplă este mai inexplicabil şi imposibil de întrerupt. După mai bine de douăzeci de ani de lucru cu pacienţi, în cursul cărora a schimbat destine, Anne Ancelin Schutzenberger a înţeles care este mecanismul acestui destin aparent implacabil şi cum poate fi el schimbat. Autoarea ne deschide filă cu filă cartea vieţii, a fiecăruia dintre noi, învăţându-ne cum putem interveni în propriul destin, cum ne putem găsi calea, încetând să mai repetăm la nesfârşit greşeli împovărătoare, să ducem cu noi şi în noi drame transgeneraţionale pe care le transmitem, inconştient, copiilor noştri, îngreunându-le şi lor viaţa.
Inventatoare a conceptului de psihogenealogie, Anne Ancelin Schutzenberger este pioniera acestui domeniu devenit astăzi referenţial pentru toate anali-zele sinelui şi chiar pentru psihanaliza pe care o critică aspru. Autoarea combină în mod ingenios pregătirea sa iniţial psihanalitică, îndelungata experienţă universitară şi de supervizare şi deceniile de practică neîntreruptă cu generaţii de pacienţi.
Rănile din familie, tradusă în toate limbile de circulaţie internaţională, i-a adus autoarei celebritatea, fiind considerată astăzi una dintre lucrările care au pus bazele domeniului psihogenealogiei

Limba: romana
Nr. pagini: 296
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2014

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0374 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.