Putem creşte copii buni într-o lume negativă! Ediţia a II-a

DESCRIERE
Copiii sunt oglinda părinţilor, se spune şi pe bună dreptate.
Însă imaginea reflectată se schimbă de la o epocă la alta.
Lumea în care suntem nevoiţi să ne creştem copiii se transformă rapid. Conflictul dintre generaţii este mai acut ca oricând, iar carierele părinţilor au, de multe ori, un efect nociv asupra vieţii de familie. Mai rău, ştirile şi programele TV estompează valorile morale perene.
Zig Ziglar ne arată aici că nu sunt importante doar genele moştenite, mediul de viaţă, educaţia, anturajul sau banii. Important este şi cât timp petrecem cu copiii noştri, cum îi învăţăm ce e disciplina, în ce fel ne manifestăm iubirea părintească, ce sfaturi le dăm, câtă răbdare avem cu ei şi până unde merge toleranţa noastră.
E cazul să ne întrebăm cum ne creştem, în realitate, copiii.
Îi cunoaştem, cu adevărat?
Ştim ce probleme au?
Ne spun ei, oare, tot ce au pe suflet?
Suntem noi cei la care vin să ceară sfaturi?
Cartea aceasta demonstrează un lucru simplu, dar pe care multe familii îl ignoră cu obstinaţie: părinţii determină în mod esenţial viitorul copiilor lor.
Dacă vă doriţi copii optimişti, încrezători în sine, perseverenţi, cu umor, afectuoşi, atenţi, loiali, responsabili, devotaţi, entuziaşti şi cu o atitudine mentală pozitivă, atunci urmaţi sfaturile din această carte.
Veţi fi nişte părinţi mai fericiţi.
Zig Ziglar (1926–2012) a fost un celebru orator şi autor de cărţi motivaţionale. S-a născut în Alabama, a avut 11 fraţi şi surori şi a rămas orfan de tată la vârsta de 6 ani. În tinereţe s-a înscris la colegiu, însă a renunţat ulterior la cursuri şi a început să lucreze ca agent de vânzări. Din 1970, Ziglar s-a dedicat carierei de orator motivaţional, începând să ţină discursuri pe tot cuprinsul Statelor Unite. În 1975, i-a fost publicată prima carte — primul bestseller.
A fondat compania Ziglar Inc., pe care a condus-o în calitate de preşedinte. Încă de la început, menirea companiei a fost aceea de a-i ajuta pe cei care au dorit să-şi pună în valoare toate resursele fizice, intelectuale şi spirituale. Sute de organizaţii din lumea întreagă îi studiază cărţile, programele video şi casetele audio sau participă la cursurile companiei sale de formare a angajaţilor. Ziglar a scris aproape 30 de cărţi — despre dezvoltare personală, vânzări, leadership, etică, performanţă, persuasiune, succes profesional şi personal, dar şi despre relaţiile de cuplu.
După 30 de ani de activitate ca lector, a fost distins cu Cavett Award de către National Speakers Association din SUA. De-a lungul deceniilor, a călătorit în lumea întreagă şi — în faţa unui public foarte eterogen — şi-a transmis mesajele mereu cu umor, speranţă şi entuziasm. De asemenea, a avut apariţii publice alături de figuri celebre ale Americii, precum Ronald Reagan, Norman Vincent Peale, Paul Harvey, Art Linkletter şi Robert Schuller, dar şi numeroşi congresmeni şi guvernatori americani.
Fragment din carte:
Două principii de educare a copiilor valoroşi
...de-a lungul întregii cărţi Putem creşte copii buni într‑o lume negativă! afirm de mai multe ori că două principii sunt de bază. ele sunt atât de importante, încât, dacă vom reuși să le stăpânim, ne vor simplifica întregul proces educativ.
Felul în care gândiţi este felul în care acţionaţi
....primul principiu este Sunteţi ceea ce sunteţi şi unde sunteţi datorită a ceea ce aveţi în minte; și puteţi schimba ceea ce
sunteţi și unde sunteţi modificând ceea ce vă trece prin gând. Cu alte cuvinte, gândurile vă afectează în mod direct faptele.
Legat de realizări, cu câţiva ani în urmă am acceptat să cumpăr un calculator, deoarece eram convins că el va fi un element-cheie pentru dezvoltarea companiei noastre în anii ’80 și că ne va sprijini să ne atingem obiectivele.
Eram foarte încântat de acest calculator. de fapt, cum eu provin dintr-un orășel din mississippi, mă entuziasmez de orice lucru nou pe care-l cumpăr. Așa încât vă daţi seama cât de fascinat am fost când a venit vorba de ceva atât de important cum e un calculator.
Am povestit publicului din întreaga ţară despre acest calculator-minune și despre toate lucrurile extraordinare pe care avea să le facă să verifice notele de plată, să ţină inventarul, corespondenţa, să fiarbă cafeaua și să cureţe în bucătărie. Vreau să spun că
eu credeam că un calculator face absolut totul....
------------------------------------------------------------------------
CUPRINS:
Mulţumiri
Cuvânt‑înainte
Introducere
Capitolul 1
să creștem copii buni este simplu — dar nu e ușor
Capitolul 2
avem probleme!
Capitolul 3
calităţile celor care reușesc cu adevărat
Capitolul 4
motivaţia și gândirea pozitivă
Capitolul 5
pași pozitivi spre educarea unor copii buni
Capitolul 6
copilul tridimensional
Capitolul 7
pentru un copil, iubirea se silabisește t-i-m-p
Capitolul 8
formarea copiilor buni este un efort de echipă
Capitolul 9
comunicarea între membrii familiei
Capitolul 10
formarea unei imagini sănătoase despre sine
Capitolul 11
sexul
Capitolul 12
abuzul sexual și hărţuirea
Capitolul 13
iertarea — „pozitivul“ absolut din viaţă
Capitolul 14
disciplina — cheia măreţiei copilului bun
Capitolul 15
perseverenţa pozitivă formează copii buni
Capitolul 16
iubirea adevărată
Epilog
Limba: romana
Nr.pagini: 304
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2019
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 47,50 leiPRP: 50,00 lei
- 54,87 leiPRP: 59,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
RECENZII