Puterea artei - Simon Schama
DESCRIERE
Puterea artei
Simon Schama
„Arta este o minciună care te face să înțelegi adevărul.“ Pablo Picasso
Arta extraordinară are maniere îngrozitoare. Atmosfera tăcută și reverențioasă a galeriei te poate păcăli, făcându-te să crezi despre capodopere că sunt lucruri rafinate, viziuni ce alină, încântă și ademenesc, dar în realitate sunt criminale. Nemiloase și viclene, cele mai mărețe picturi te prind de gât, îți tulbură liniștea sufletească și apoi, în scurt timp, continuă să-ți reconfigureze simțul realității...
Puterea artei este puterea surprizei tulburătoare. Chiar și atunci când pare imitativă, arta nu copiază familiaritatea lumii văzute, ci mai degrabă o înlocuiește cu o realitate proprie. Misiunea ei, dincolo de a da la iveală frumusețe, este de a submina banalul. Ceea ce știm sau ne amintim despre apusuri și floarea-soarelui și forma pe care o iau în tablourile lui Turner sau van Gogh par să existe în universuri paralele — și nu e deloc evident care este mai viu, mai real. Este ca și cum echipamentul nostru senzorial a fost resetat. Prin urmare, nu e deloc surprinzător că uneori, într-o stare crescută de tensiune, suntem șocați. Simon Schama
„Simon Schama ne poartă într-o croazieră prin fantezia unora dintre cei mai celebri pictori ai lumii.“
Simon Schama este profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes. Rough Crossings: Britain, the Slaves and the American Revolution a primit National Book Critics Circle Award pentru nonficțiune. Scrie eseuri pe teme culturale pentru The New Yorker și a realizat și prezentat mai mult de treizeci de documentare pentru BBC, PBS și History Channel. Printre acestea se numără și Puterea artei, care a câștigat în 2007 International Emmy Award for Best Arts Programming.
Top 10
-Cărți noi
-- 31,00 leiPRP: 33,00 lei
- 38,00 leiPRP: 40,00 lei
- 44,50 leiPRP: 45,90 lei
Promoţii
-- 44,20 leiPRP: 52,00 lei
- 55,59 leiPRP: 65,40 lei
- 29,75 leiPRP: 35,00 lei
RECENZII