Regăsirea puterii interioare - ediţie princeps
DESCRIERE
Regăsirea puterii interioare - ediţie princeps
Cartea „Regăsirea puterii interioare” este un volum care cuprinde trei trilogii. Trilogiile au corespondent în Bucurie, Credinţă şi Cunoaştere.
Fiecare trilogie are ca scop aducerea omului în contact cu interiorul lui profund – Sinele Divin – pentru a putea să-şi aleagă şi să-şi creeze o realitate în şi de manifestare conştient.
Este o carte care îndrumă la cunoaşterea de sine, iubirea de sine, acceptarea de Sine, autoapreciere, creşterea stimei de Sine şi autovindecare prin forţa minţii.
Este o carte care îmbină patru curente ştiinţifice – psihologie clasică, psihologie cuantică, neuroştiinţe, fizică cuantică – şi trăirea personală a autoarei.
Dintotdeauna m-a fascinat lumea care nu se vede cu ochiul liber. De mic copil spuneam că Dumnezeu este iubire şi suferinţa oamenilor nu este de la el. Nu eram de acord cu pedeapsa şi violenţa, ştiam în străfundurile mele că alta este calea de a trăi fericit şi în armonie cu natura şi cu cei din jur.
Când am crescut, am căutat diverse informaţii pentru a-mi explica cum funcționăm ca oameni. Am căutat diverse căi şi cunoaşteri spirituale, mai ales după anii ‘90, când s-au deschis porţile şi la noi în ţară. Astfel că după douăzeci de ani de studiu şi experienţă în domeniul esoteric, spiritual al lumii nevăzute şi după zece ani în studiul psihologiei clasice şi al psihologiei cuantice m-am decis să transmit semenilor mei, Oamenilor, procesul meu de regăsire a puterii interioare.
Această carte este un fel de autobiografie transformaţională, un îndemn şi un ghid practic pentru cei interesaţi de schimbare şi care vor să-şi creeze realitatea conştient aşa cum o fac şi eu acum pentru mine şi familia mea.
Toate transformările pe care le-am parcurs au ţinut de liberul meu arbitru, de alegeri conştiente şi responsabile.
Fiecare trilogie din această carte este un pas în descoperirea esenţei divine din fiecare, este o modalitate prin care vă veţi regăsi ca Sine Divin, măreţ şi magnific.
Fiţi îngăduitori cu această carte deoarece nu sunt lingvist de profesie, iar cartea am scris-o aşa cum a curs din trăirile și experiențele mele în contact cu Sinele meu Divin.
Priviţi mai departe de cuvinte şi trăiţi mesajul care vă înfăşoară.
----------------------------------------------------------------------
Pe drumul către „Regăsirea puterii interioare” am întâlnit un prieten întru Spirit care m-a susţinut necondiţionat în căutările mele. Am ajuns să simt alături de acest OM „Bucuria de a trăi fără mască” şi astfel iubirea divină m-a pătruns ca o blândeţe fluidă reamintindu-mi „Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu”. Acest prieten întru Spirit este Niculina alături de care am reuşit să-mi descătuşez Fiinţa, să-mi modelez energiile, să-mi transform îndoiala în credinţă simţind într-adevăr cum „Credinţele noastre creează realitatea noastră”.
Cu fiecare carte scrisă, Niculina şi-a mai deschis o petală a sufletului ei, convinsă fiind de puterea „Cunoaşterii şi fluxurile de conştiinţă cuantică”, putere care te ajută să înţelegi manifestarea divină în toată simplitatea şi în acelaşi timp complexitatea ei.
Şi dacă ai ales să mergi pe drumul către tine, înseamnă că ai ales calea răbdării, a preţuirii clipei prezente, a iubirii manifestate, a bucuriei de a trăi şi de a-ţi cunoaşte rădăcinile şi atunci „Vorbele de duh ale străbunilor” vor fi prieteni de nădejde în călătoria ta.
A sosit momentul când Niculina ne dăruieşte toate aceste cărţi într-un splendid buchet aniversar menit să aducă armonia divină în mintea, corpul şi spiritul nostru „din cunoaştere şi iubire pentru cunoaştere şi iubire” aşa cum minunat spune Autoarea.
CUPRINS:
Introducere ... 13
Trilogia Bucuriei ... 15
Cartea 1: Regăsirea puterii interioare ... 15
Pasul 1: Regăsirea puterii interioare ... 17
Pasul 2: Sindromul "salvatorului" ne îndepărtează de Sinele Divin ... 23
Pasul 3: Sentimentul de vinovăţie - inamicul regăsirii puterii interioare ... 33
Pasul 4: Lipsa de valorizare încătuşează Sinele Divin ... 39
Pasul 5: Lipsa de creativitate determină depresia şi inhibă Sinele Divin ... 47
Pasul 6: Trăieşte viaţa conform credinţei tale ... 55
Pasul 7: Când trăieşti în prezent eşti conectat(ă) la Sinele tău Divin ... 63
Pasul 8: Cum ne creăm viitorul? ... 71
Pasul 9: Bucuria împlinirii, starea supremă de a fi ... 79
Cartea 2: Bucuria de a trai fără mască ... 89
Pasul 1: Conştientizarea faptului că nu trăieşti autentic ... 91
Pasul 2: Descoperirea măştilor ... 99
Pasul 3: Iertarea şi eliberarea de trecut ... 109
Pasul 4: Lucrul cu mintea ta pentru a trece graniţele personalităţii limitate ... 117
Pasul 5: A trăi cu tine în noua viaţă ... 131
Pasul 6: Bucuria stării de "A FI" autentic ... 147
Pasul 7: Eliberarea aduce pacea şi liniştea interioară pentru a trăi împlinirea ... 155
Cartea 3: Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu ... 161
Capitolul 1: Descoperirea de Sine ... 163
Capitolul 2: Conştientizarea potentelor divine din Sine ... 173
Capitolul 3: Acceptarea faptului că suntem divini ... 183
Capitolul 4: începi să creezi din joacă cu inima uşoară ... 191
Capitolul 5: Să trăieşti bucuria pentru propria creaţie ... 203
Capitolul 6: Celebrarea materializării redă puterea creatorului ... 211
Capitolul 7: Manifestarea Sinelui Divin ... 219
Trilogia Credinţei ... 225
Cartea 1: Credinţele noastre creează realitatea noastră ... 225
Capitolul 1: "La început a fost Cuvântul..." ... 227
Capitolul 2: Programarea copilului în primii şapte ani de viaţă ... 233
Capitolul 3: Plasticitatea cerebrală şi sănătatea creierului ... 245
Capitolul 4: Credinţa noastră mută munţii ignoranţei şi a limitărilor ... 255
Capitolul 5: Credinţa, forţa cu care transmiţi o informaţie ... 261
Capitolul 6: Credinţele noastre creează realitatea noastră ... 273
Capitolul 7: Eşti creatorul realităţii tale ... 285
Cartea 2: Afirmaţii pentru voi ... 293
Cartea 3: Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii ... 331
Capitolul 1: Cauzele apariţiei bolilor ... 333
Capitolul 2: Cum întreţinem o boală la nivel subtil (energetic şi informaţional) ... 341
Capitolul 3: Corpul fizic este un radiograf al minţii noastre ... 355
Capitolul 4: Recunoaşterea şi descoperirea puterii de autovindecare ... 367
Capitolul 5: Autovindecarea prin forţa minţii noastre ... 377
Capitolul 6: Activarea fluxului de iubire divină necesar autovindecării ... 385
Capitolul 7: Metode şi modalităţi de autovindecare ... 395
Trilogia Cunoaşterii ... 409
Cartea 1: Cuvintele deschid fluxurile de conştiinţă cuantică ... 409
Capitolul 1: Cuvintele deschid fluxuri de conştiinţă cuantică (linii de destin) ... 413
Capitolul 2: "Mulţumesc" - cuvântul magic care deschide un flux de conştiinţă superior ... 421
Capitolul 3: Cuvintele magice: Eu vreau, Eu cred, Eu ştiu, Eu pot, Eu sunt ... 431
Capitolul 4: Cuvinte blocante: sper, încerc, nu..., dar, sărut-mâna, trebuie să ... 443
Capitolul 5: Metode prin care descoperi cuvintele cu care te blochezi şi autosabotezi ... 453
Capitolul 6: Cum faci un salt cuantic conştient prin cuvânt ... 459
Capitolul 7: Cuvântul şi rolul său în menţinerea pe fluxuri de conştiinţă superioare ca frecvenţă ... 473
Cartea 2: Din vorbele de duh ale străbunilor şi fluxurile de conştiinţă cuantică ... 481
Capitolul 1: Vorba de duh şi fluxul de conştiinţă accesat ... 483
Capitolul 2: Din cunoaşterea străbunilor daci ... 489
Capitolul 3: Noile Legi Frumoase (Belaginele) sau Legile lui Zamolxe ... 497
Capitolul 4: Obiceiuri şi rituri ale străbunilor daci şi deschiderea fluxurilor de conştiinţă cuantică ... 515
Capitolul 5: Vorbe de duh de origine biblică ... 521
Capitolul 6: Proverbe româneşti explicate din perspectivă cuantică ... 527
Capitolul 7: Din cugetările lui Nicolae Iorga - interpretare prin prisma conştiinţei cuantice ... 553
Cartea 3: Cunoaşterea şi fluxurile de conştiinţă cuantică ... 563
Capitolul 1: Taina cunoaşterii ... 565
Capitolul 2: Cunoaşterea, comoara cea mai de preţ ... 573
Capitolul 3: Vibraţia gândurilor şi deosebirea lor ... 581
Capitolul 4: Cunoaşterea, forţa care te înalţă pe un flux de conştiinţă superior ... 591
Capitolul 5: Faptele indică cunoaşterea autentică, trăită şi manifestată ... 599
Capitolul 6: Descoperirea Iubirii de Sine ... 609
Capitolul 7: Cunoaşterea şi Iubirea de Sine ... 623
Bibliografie ... 633
Limba: romana
Nr.pagini: 636
Dimensiuni: 20X26
An aparitie: 2014
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 51,00 leiPRP: 54,00 lei
- 32,30 leiPRP: 38,00 lei
- 21,25 leiPRP: 25,00 lei
RECENZII