Reprezentarea lumii la copil

Reprezentarea lumii la copil

…copilul ignoră complet specificitatea gîndirii si aceasta chiar în stadiul în care se lasă influentat de cuvintele adultilor referitoare la „spirit”, „creier”, „inteligentă”.

Tehnica de urmat, chestionarea orală a copilului, este, asadar, următoarea. Întrebăm: „Stii ce înseamnă a gîndi? Cînd te afli aici si te gîndesti acasă sau la vacantă, la mama, stii ce înseamnă să te gîndesti la ceva?”.

Cînd copilul a înteles, continuăm: „Ei bine! Cu ce se gîndeste?”. Dacă nu întelege, caz rar, detaliem: „Cînd mergi, mergi cu picioarele. Ei, cînd te gîndesti, cu ce te gîndesti?”.

Oricare ar fi răspunsul, insistăm pentru a vedea ce ascund cuvintele. În fine, întrebăm dacă, deschizînd capul fără a muri, s-ar putea vedea gîndirea sau atinge, sau simti cu degetul etc. Bineînteles, aceste din urmă întrebări, care sînt sugestive, trebuie păstrate pentru final, adică pentru momentul în care nu putem să-l facem pe copil să vorbească de la sine.

Mai mult, cînd copilul invocă unele cuvinte învătate, cum ar fi „creierul”, „sufletul” etc., ceea ce se întîmplă uneori, trebuie să-l chestionăm asupra acestor cuvinte pînă ajungem să vedem cum le-a asimilat. E posibil să nu fie la el decît simplu verbalism.

Astfel, am putut degaja trei stadii, din care primul e usor de distins de celelalte două si ar părea să contină un element pur spontan. În timpul acestui stadiu, copiii cred că se gîndeste „cu gura.” Gîndirea este una si aceeasi cu vocea. Nimic nu se întîmplă în cap sau în corp. Natural, gîndirea este confundată cu lucrurile însesi în sensul că vocabulele fac parte din lucruri. Nu există nimic subiectiv în actul de a gîndi. Vîrsta medie a copiilor din acest stadiu este de 6 ani.

Al doilea stadiu e marcat de interventia adultului. Copilul a învătat că se gîndeste cu capul; uneori el chiar face aluzie la „creier.” Numai trei circumstante denotă o anumită spontaneitate la copil. Mai întîi e vîrsta: spre cea de 8 ani am întîlnit noi asemenea răspunsuri. Dar, mai cu seamă, e continuitatea care există între primul si cel de-al doilea stadiu.

Într-adevăr, gîndirea este adesea concepută ca o voce în cap sau în gît, ceea ce marchează persis-tenta influentei convingerilor anterioare ale copilului. În fine, e materialitatea pe care copilul o împrumută gîndirii: gîndirea e din aer sau din sînge etc.

Cel de-al treilea stadiu, a cărui vîrstă medie e de 11-12 ani, marchează dematerializarea gîndirii. E greu, fără îndoială, să distingi net acest al treilea stadiu de cel de-al doilea. Dar esential pentru noi este să-l distingem pe al doilea de primul, adică aportul adultului la convingerea copilului…


CUPRINS:

Introducere. Probleme si metode

Sectiunea I. REALISMUL INFANTIL

Capitolul 1. Notiunea de gandire

Capitolul 2. Realismul nominal

Capitolul 3. Visele

Capitolul 4. Realismul si originile participarii

Sectiunea a II-a. ANIMISMUL INFANTIL

Capitolul 5. Constiinta atribuita lucrurilor

Capitolul 6. Conceptul de „viata”

Capitolul 7. Originile animismului infantil. Necesitate morala si determinism fizic

Sectiunea a III-a. ARTIFICIALISMUL INFANTIL SI STADIILE ULTERIOARE ALE CAUZALITATII

Capitolul 8. Originea astrelor

Capitolul 9. Meteorologia si originea apelor

Capitolul 10. Originea arborilor, a muntilor si a pamantului

Capitolul 11. Semnificatia si originile artificialismului infantil

Apendice

Autor: Jean Piaget

Limba: romana
Nr.pagini: 404
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2012

RECENZII