Samanism in Tibet
DESCRIERE
Samanism in Tibet. Practici arhaice in budism si bon - Ocatvian Simu
Origini. Tradiţia şamanică din Himalaya
Inainte de a ne încumeta să facem un demers ce are drept ţintă analiza şi desluşirea a ceea ce numim în mod convenţional „şamanism tibetan”, este potrivit să ne reamintim ce înseamnă, în esenţa, un şaman.
El rămâne, desigur, personajul principal al cercetării noastre, subiectul capabil prin rolul pe care îl îndeplineşte să ne dezvăluie o faţeta a omenescului. El ne oferă şansa unei cunoaşteri şi înţelegeri, nuanţată antropologic, a universului în care vieţuim.
Recurgem, fireşte, la definirea modelului ideal, teoretic, al şamanului nord-siberian, aflat în aria geografică cea mai caracteristică şamanismului, dar şi cea a vecinătăţii imediat apropiate Tibetului.
Şamanul, aşadar, cumulează, enumerând înzestrările şi îndatoririle sale, multiple calităţi. Printre ele, cea de vindecător al trupului şi sufletului, de vrăjitor şi clarvăzător, de ghicitor al viitorului, de exorcizant al răului din preajma omului, de magician, vizionar şi psihopomp, de practicant empiric al psihanalizei, de povestitor, actor şi de persoană învestită cu autoritate în cadrul comunităţii, aidoma unui cleric respectat sau chiar a unui cârmuitor.
Carisma sa vine din vocaţia mistică, din tainele cunoscute doar de el, inaccesibile omului de rând, şi revelate doar lui de spiritele care îl posedă uneori atunci când se află în transă.
Şamanul este interpusul ideal ce mediază între lumea pământeană a omului şi cea transcendentă a spiritelor, divinităţilor de tot felul, demonilor sau duhurilor.
El înlesneşte comunicarea, asigurând astfel echilibrul între două lumi, cea vie, activă, actuală, şi cea de dincolo, a făpturilor invizibile, inpalpabile, virtuale, presupuse a fi dotate cu puteri străine omului. Cu alte cuvinte, şamanul facilitează apropierea dintre profan şi sacru în folosul fiinţei umane.
La locul potrivit din acest volum vom pune în lumină şi vom sublinia nuanţele - ce ţin de înfăţişare şi de înzestrări — care îl deosebesc, îl particularizează, pe şamanul din Tibet de cel clasic, siberian, cel care reprezintă imaginea generală şi modelul personajului....
Limba:Romana
Pagini: 180
Dimensiuni: 13X20
Data aparitiei:2015
Top 10
-Cărți noi
-- 105,00 leiPRP: 111,00 lei
- 99,00 lei
- 118,79 leiPRP: 132,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 26,00 leiPRP: 29,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII