Seara, la culcare - OSHO
DESCRIERE
Seara, la culcare - 365 de momente relaxante pentru a pătrunde conştient în noapte
OSHO
Găseşte-ţi timp seara pentru a sta în linişte, cu tine însuţi, şi pentru a citi cele 365 de pasaje, ordonate astfel încât să fie citite cronologic, nu la întâmplare. Este un mod perfect de a încheia ziua. Indiferent dacă eşti obişnuit să meditezi sau abia te pregăteşti să-ţi descoperi lumea lăuntrică, această carte îţi poate schimba modul în care îţi trăieşti fiecare zi şi întreaga viaţă.
„Acesta este scopul meditaţiei - să te facă conştient de împărăţia ta, să te facă conştient de înaltul tău potenţial. Odată ce ai început să devii conştient, călătoria încetează a mai fi dificilă. Puţină trezire şi somnul aproape că a dispărut, şi atunci lucrurile devin mai uşoare."
„Am observat că oamenii se duc la temple, şi sinagogi, şi biserici din frică, nu din iubire. Iar oamenii în vârstă se duc şi mai des, pentru că li s-a făcut frică de moarte. Nu se duc la biserică sau la templu pentru că ar fi cunoscut ceva extrem de valoros în viaţă, ci pentru că viaţa le scapă printre degete. Marea întunecime a morţii se apropie, iar lor le este frică. Au nevoie de cineva care să îi protejeze. Au aflat că nu vor lua banii cu ei în mormânt, că prietenii nu le vor rămâne aproape şi că familiile îi vor părăsi. încep să se agate de ideea de Dumnezeu din disperare, nu din iubire şi nu din recunoştinţă. Iar un Dumnezeu născut din frică este un Dumnezeu fals. Dumnezeul născut din iubire este cel adevărat. Efortul pe care îl depun aici este acela de a deschide ferestre care să-ţi permită să ajungi la Dumnezeu nu prin frică, ci prin experienţa frumuseţii, a creativităţii şi a iubirii. Iar când o persoană trece prin aceste experienţe, contactul cu dumnezeirea este excepţional, iar acea persoană iese complet transformată. Un singur contact cu dumnezeirea este suficient - nu vei mai fi niciodată acelaşi." Osho
Top 10
-Cărți noi
-Promoţii
-- 295,00 leiPRP: 350,00 lei
- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
RECENZII