Secretul vindecarii spontane
DESCRIERE
In ultimii ani, metodele de vindecare prin forţe proprii au început să convingă din ce în ce mai multe persoane. Antrenarea cuantică este una dintre cele mai noi tehnici în acest sens.
Ea funcţionează cu o atingere blândă, care activează sistemul nervos autonom, pentru a crea, în mod spontan şi natural, o atmosferă în care se produce vindecarea profundă.
Această metodă nu necesită o cunoaştere prealabilă şi poate fi aplicată de către oricine. Este uluitor faptul că persoana tratată nu numai că primeşte o vindecare instantanee, dar are şi o stare profundă şi prelungită de bine.
Încercaţi şi veţi vedea cât de puternică este Antrenarea cuantică. Ea are efect în câteva minute, e uşor de învăţat, nu necesită pregătire specială, acţionează chiar şi asupra animalelor de casă.
…cartea Secretul vindecarii spontane este un set de instrucţiuni, de urmat pas cu pas, privind modul în care se pot vindeca în decursul a câtorva minute, suferinţele fizice şi psihice.
Procesul se numeşte Antrenare cuantică şi nu e o modalitate tradiţională de vindecare, ci o formă nouă, care solicită conştienţa pură, aflată dincole de minte. Aceasta este mai mult decât o carte - este un ghid practic, aflat la îndemână, pentru a vă schimba viaţa într-o clipă.
Frank Kinslow demonstrează puterea conştientizării şi apoi arată cum să ne deschidem mintea, pentru a crea o vindecare spontană - oricând, oriunde, cu oricine şi orice. Este amuzant... şi mai uşor decât credem.
Fragment din carte:
Secretul dezvăluit
„Valoarea supremă a vieţii depinde mai mult de conştientă şi de puterea de concentrare, decât de simpla supravieţuire." Aristotel
Vreau să-ţi pun o întrebare simplă. Înţelegerea răspunsului îţi poate schimba viaţa, pentru totdeauna. Gândeşte-te bine. Apoi, continuă să citeşti.
Ce anume este cel mai important lucru pentru tine, în această viaţă?
La ce răspuns te-ai oprit? Sănătate? Familie? Locul de muncă? îngheţata? Răspunsul meu la această întrebare este conştienţa.
Fără conştienţă, nu avem nimic. Nu putem să ne iubim partenerul sau copiii, nu putem să muncim sau să ne bem cafeaua la o terasă, nu putem face nimic, fără conştientă. Indiferent ce intenţii ai sau ce scopuri îţi propui, fără conştientă nu exişti.
Conştienţa nu înseamnă mintea ta. Dacă mintea ar fi un bec, atunci conştienta ar fi electricitatea care îl aprinde. O reflexie palidă a conştientei în minte duce la confuzie, neînţelegere şi, în cele din urmă, la suferinţă.
O minte strălucind de conştienţă e calmă şi prezentă. Ea răspândeşte o blândeţe senină, ce le aduce linişte celorlalţi. Dacă te gândeşti la conştientă, ca la o „lumină lăuntrică", vei înţelege importanţa sa vitală.
Calitatea conştienţei decide calitatea vieţii
Calitatea conştienţei decide calitatea vieţii. Este important ca această conştienţă să fie energică şi trează. Să zicem că te afli într-o cameră complet întunecată, lângă o fereastră.
Este înaintea răsăritului, dar lumina abia începe să pătrundă în cameră, când, privind în jos, observi, la picioarele tale, o formă greu de identificat. Fascinat, continui să priveşti în aceea direcţie şi, încetul cu încetul, pe măsură ce camera se luminează, începi să vezi obiectul tot mai limpede.
Deodată, spre disperarea ta, îţi dai seama că obiectul este un şarpe încolăcit, gata de atac. Eşti imobilizat; îţi este frică să te mişti, pentru că şarpele va ataca o ţintă aflată în mişcare.
Mintea emite gânduri frenetice, precum: „Oare este veninos? Dacă mişc un muşchi, va ataca? Dacă sunt muşcat, cum voi obţine ajutor?" Stai nemişcat, în timp ce lumina pătrunde din ce în ce mai mult în cameră. Observi că, din cine ştie ce motiv, şarpele încă nu a atacat. începi să te relaxezi puţin şi să gândeşti mai limpede.
Rapid, mintea trece în revistă diferite căi de scăpare, în timp ce trupul rămâne rigid şi nemişcat. Soarele apare la orizont şi primele raze ale răsăritului pătrund prin fereastră, umplând camera cu o lumină aurie, diafană. Apoi, ca o strălucire de fulger în întunecimea nopţii, îţi dai seama că şarpele este, de fapt, un colac de funie.
---------------------------------------------------
CUPRINS:
Prefaţă
Capitolul 1
Inceputul
Capitolul 2
Secretul dezvăluit
Capitolul 3
Conştienta şi Universul
Capitolul 4
Mintea şi gândurile
Capitolul 5
Spaţiul dintre gânduri
Capitolul 6
Cine sunt eu?
Capitolul 7
Tehnica porţii
Capitolul 8
Antrenarea cuantică
Capitolul 9
Pregătirea pentru vindecare
Capitolul 10
Sentimente şi eusentimente
Capitolul 11
QE şi intenţia
Capitolul 12
Găsirea conştientei pure
Capitolul 13
Cum să vindeci în trei paşi
Capitolul 14
Ce să faci, după o sesiune QE
Capitolul 15
Vindecarea psihologică
Capitolul 16
QE la distanţă
Capitolul 17
QE extinsă
Capitolul 18
Pace mondială, la îndemâna oricui
Despre autor
Autor: Frank J. Kinslow
Limba: romana
Nr.pagini: 142
Dimensiuni: 14X20
An aparitie: 2012
Top 10
-Cărți noi
-- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
- 45,00 lei
- 84,00 lei
Promoţii
-- 42,75 leiPRP: 45,00 lei
- 45,90 leiPRP: 54,00 lei
- 35,10 leiPRP: 39,00 lei
RECENZII