Set Codex Iuris Civilis. Tomul 3+4
DESCRIERE
De ce CODEX IURIS CIVILIS?
Pentru ca, in lipsa unui codex oficial, in lumina noilor reglementari societatea civila si lumea juridica romaneasca au nevoie de un codex de drept civil complet in care:
- pentru prima data sunt infatisate si analizate CRITIC dispozitiile noului Cod civil si ale noului Cod de procedura civila, subliniindu-se particularitatile sau noutatile reglementarilor si evidentiindu-se, cand este cazul, trimiterile, lacunele si neconcordantele;
- se ofera chei de interpretare corecta, in litera si spiritul legii, pentru noile institutii de drept civil material si procesual;
- articolele noului Cod civil sunt insotite de trimiteri la dispozitiile constitutionale, ale tratatelor sau conventiilor la care Romania este parte;
- pentru prima data exista trimiteri directe in cuprinsul codului la articolele care definesc notiunile fundamentale sau specifice si cele care completeaza continutul acestora;
- fiecare cod cuprinde un tabel de corespondenta intre articolele noului Cod civil sau noului Cod de procedura civila si vechiului cod civil ori de procedura civila;
- pentru ca, pentru prima data, intr-un amplu tabel de corespondenta se face trimitere directa de la articolele noilor coduri la legile civile speciale si complementare abrogate sau, dupa caz, modificate;
- pentru prima data, in tomurile II si III, se regaseste grupata tematic legislatia civila - derogatorie si complementara - conexa noului Cod civil si, respectiv, noului Cod de procedura civila;
- pentru prima data, in tomul IV, se regaseste grupata, de asemenea tematic, legislatia civila internationala, de drept material si formal (procesual si conflictual).
Noul Cod civil si Noul Cod de procedura civila constituie dreptul comun (ius commune) pentru toate materiile la care se refera litera si spiritul acestora, de la care insa prin legi particulare legiuitorul poate deroga sau, dupa caz, il poate intregi.
In consecinta, dreptul civil (ius civile, in acceptiunea moderna, sau ius privatum, in acceptiunea clasica, romana) nu se reduce la Noul Cod civil, in privinta normelor de drept material, substantial, si nici la Noul Cod de procedura civila, in privinta normelor de drept procesual.
Or, in conditiile in care cele doua coduri nu sunt si nici nu pot fi unicele surse de ordin legislativ (pozitiv) ale normelor de drept civil, intrebarea care se pune pentru orice teoretician si mai ales practician al dreptului este aceea legata de cum ar putea fi cunoscuta, in mod cert si efectiv, intreaga legislatie civila? Sau, cel putin legislatia civila primara? Care este relatia concreta dintre noile coduri si legislatia civila speciala si complementara, mentinuta in vigoare dupa intrarea in vigoare a noilor coduri si, bineinteles, legislatia civila viitoare? Care sunt normele civile speciale si complementare incompatibile cu dispozitiile noilor coduri? Si, in fine, care va fi evolutia viitoare a legislatiei civile nationale si care va fi statutul acesteia in raport de legislatia civila internationala actuala si viitoare?
Pentru a raspunde la aceste intrebari si altele similare sau convergente este necesara cunoasterea integrala a legislatiei civile primare, in vigoare la 1 octombrie 2011 si, bineinteles, aceea de la data intrarii in vigoare a Noului Cod de procedura civila.
Accesul rapid, direct si efectiv la noua legislatie civila il poate da numai un codex, alcatuit din toate sau cel putin din principalele reglementari legale aplicabile raporturilor civile materiale si procesuale, indiferent de obiectul lor sau de calitatea partilor - persoane fizice sau persoane juridice, profesionisti sau neprofesionisti, angajatori sau salariati, profesionisti sau consumatori etc. -, si structurat dupa anumite criterii rationale si riguroase, materiale si formale, si tinand totodata seama de caracterul reglementarilor respective, de drept comun (ius commune) sau de exceptie, derogatorii (ius singulare sau ius speciale).
Acest amplu proiect demarat de domnul profesor Marian Nicolae, membru al comisiilor de redactare a noilor coduri civile, vine in intampinarea nu numai a practicienilor, ci si a studentilor si teoreticienilor cu o editie critica a NOULUI COD CIVIL si a NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA care cuprinde trimiteri legislative si observatii relevante in interpretarea noilor dispozitii, precum si cu o ampla selectie legislativa de natura sa ofere fiecaruia dintre noi, o imagine de ansamblu asupra legislatiei civile existente.
Structurat in 4 tomuri acest codex cuprinde: Tomul I - Noul Cod civil, editie critica; Tomul II - Legi conexe - derogatorii si complementare - Noului Cod civil; Tomul III - Noul Cod de procedura civila, editie critica, legislatie speciala conexa; si, in fine, Tomul IV - Acte normative internationale si reglementari de drept international privat.
Conceput intr-o maniera noua, moderna (critica), dar si clasica si sistemica totodata, acest CODEX IURIS CIVILIS este un instrument de lucru care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca niciunui jurist, fie ca vorbim de studenti, masteranzi, practicieni sau teoreticieni ai dreptului.
Limba: Romana
Nr.pagini: 900/1600
Dimensiuni:
An aparitie: 2013
Top 10
-Cărți noi
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
- 40,80 leiPRP: 48,00 lei
Promoţii
-- 348,00 leiPRP: 369,00 lei
- 739,00 leiPRP: 781,00 lei
- 198,00 leiPRP: 209,00 lei
RECENZII